Iluminat nocturn la Podul Vadu Pașii. Se va construi și trotuarul

Iluminat nocturn la Podul Vadu Pașii. Se va construi și trotuarul

Accidentul de la Podul Vadu Pașii a avut ca rezultat alcătuirea unui proiect de construire a unui trotuar pe rampa podului. Proiectul va primi finanțare anul viitor și lucrările vor fi declanșate rapid. Tot atunci va fi instalat în zonă și iluminatul public, pe marginea șoselei Vadu Pașii.

Unul dintre buzoienii care au dialogat cu primarul Constantin Toma pe internet a propus ca la podul Vadu Pașii să fie instalat și iluminat public care, în lipsa unui trotuar pietonal, poate preveni accidente rutiere, uneori fatale.

După producerea unui astfel de accident în care s-a pierdut o viață, Municipalitatea a hotărât să construiască un trotuar pietonal, care încă nu a fost început.

Deși podul care traversează râul Buzău a fost dotat cu trotuare pe ambele laturi, ele nu se continuă și pe rampă din lipsă de spațiu.

A fost găsită totuși o soluție care ar permite construirea unui trotuar pe laterala opusă celei cu calea ferată, dar lucrurile au stagnat din lipsă de bani.

Proiectul a fost prins totuși la finanțare în anul viitor și va fi realizat.

Propunerea ca acolo să fie instalată și o rețea de iluminat public a venit din partea unui buzoian și l-a bucurat pe primar, care este deschis la sesizările cetățenilor.

Stâlpii pentru iluminatul nocturn vor fi amplasați pe marginea șoselei Vadu Pașii  iar lumina de la lămpile led vor asigura o vizibilitate sporită șoferilor care circulă prin zonă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și