După ce weekendul trecut se impuneau acasă, în finala Memorialului “Constantin Căpățână”, HC confirmă, câștigând un patrulater amical parcă și mai tare, cel de la Turda. Buzoienii au jucat o semifinală tare cât un ultim act, împotriva celor de la Timișoara, o echipă care s-a metamorfozat anul ăsta, aducându-l pe bancă pe George Buricea, selecționerul naționalei mari, dar și o seamă de vedete de la Constanța.
„Lupii” au câștigat un meci cu emoții până în ultima secundă, decis la loviturile de departajare, după ce, la finalul timpului regulamentar era 29 la 29. Virbauskas, cu 10 reușite, a fost principalul marcator, demonstrând încă o dată că este unul dintre cei mai buni handbaliști în duelurile unu la unu din campionatul intern.
Finala a fost parcă mai ușoară, într-un duel cu Potaissa, o echipă pe care HC s-a obișnuit s-o tot bată în ultimul timp. 36-33 pentru Buzău la final, după ce “Lupii” au condus și la pauză, tot la o diferență de trei goluri.
După jocul prestat în turneele amicale, Buzăul poate spera că va avea și în acest sezon o echipă care se va bate cu șanse reale pentru primele locuri, într-o ediție în care 7-8 cluburi și-au anunțat aspirațiile europene și în care nimeni nu va retrograda.



