Motiv de haz în CLM. Consilierii au întâmpinat cu hohote de râs un amendament enunțat de unul dintre colegi. Acesta a propus – nici mai mult, nici mai puțin –decât eliminarea „punctului g” dintr-un proiect aflat pe ordinea de zi.
Regulamentul de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice de pe domeniul municipal a suferit unele modificări în plenul ședinței ordinare a CLM de ieri.
Consilierii au propus mai multe variante de amendamente care să clarifice și să stabilească precis condițiile de artibuire a locurilor de parcare de domiciliu.
Viceprimarul Ionuț Apostu a propus ca solicitarea unui loc de parcare să fie însoțită și de o adeverință de la Asociația de Proprietari care să ateste că solicitantul nu are datorii la întreținere.
Bineînțeles că propunerea a dat naștere unor dezaprobări din partea opoziției, dar și unor alte variante de amendamente.
Consilierul a solicitat ca adeverința de la Asociația de Locatari să fie eliminată și să fie suficientă dovada plății utilităților la bloc.
O a treia variantă de amendament a fost enunțată clar și răspicat de un consilier PMP, care a reușit să-și amuze colegii și să destindă atmosfera.
Consilierii nu au fost de acord cu eliminarea punctului ”g” din proiectul CLM-ului și au aprobat primul amendament, adus de viceprimarul Apostu.
Proiectul a trecut cu majoritate de voturi.


