Publicat la: 24.01.2018. 19:30 / 1.123 views

HAI SĂ DĂM MÂNĂ CU MÂNĂ! HORA UNIRII ÎN CURTEA MUZEULUI JUDEŢEAN

Consiliul Judeţean Buzău a organizat şi anul acesta sărbătorirea Unirii Principatelor Române în incinta Muzeului Judeţean. Sute de buzoieni s-au prins într-o mare horă, care a înconjurat clădirea muzeului. La manifestări au participat şi militarii din garnizoană, dar şi artiştii de la Centrul Judeţean de Cultură şi Artă.

unire hora 2Pentru al treilea an consecutiv, Muzeul Judeţean a fost gazda manifestărilor prilejuite de aniversarea Micii Uniri, dintre Ţara Românească şi Moldova.

Sute de buzoieni au venit să sarbatoreasca acestă zi, în care a fost făcut primul pas către Marea Unire.

Organizat de Consiliul Judeţean, alături de Muzeul Judeţean, Teatrul George Ciprian şi Centrul Judeţean de Cultură şi Artă, evenimentul s-a bucurat şi de colaborarea militarilor din Garnizoana Buzău.

Au fost prezentate drapelele de luptă ale unităţilor militare care fac parte din Garnizoana Buzău.

 Apoi, cei prezenţi au urmărit cu interes şi cu admiraţie o demonstraţie de măiestrie în mânuirea armamentului a militarilor din plutonul Drill Team din Batalionul 46 de Comunicaţii şi Informatică din cadrul Diviziei 2 Infanterie „Getica”.

Pentru ca bucuria să fie deplină, în mijlocul buzoienilor a poposit şi un grup călare, format din unionişti îmbrăcaţi în costume de epocă, în frunte cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul Unirii.

Împreună cu actorii Teatrului Ciprian, care i-au interpretat pe cei care au înfăptuit unirea dintre Ţara Românească şi Moldova, câteva sute de buzoieni s-au prins în Hora Unirii.

unire hora 1 unire popular

Evenimentul organizat de Consiliul Judeţean Buzău pentru al treilea an consecutiv s-a bucurat de o reuşită deplină şi a reuşit să adune la Muzeul Judeţean peste 7 sute de buzoieni.

Artiştii Centrului Judeţean de Cultură şi Artă au încheiat sărbătoarea cu o suită de dansuri şi melodii populare.

Unirea Ţării Româneşti cu Moldova, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, a fost pasul hotărâtor pentru Marea Unire de la 1 decembrie 1018, când şi Transilvania s-a alăturat patriei-mamă. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!