Printre votanții care s-au grăbit să-și exprime opțiunile electorale s-a numărat astăzi și Prefectul Daniel Țiclea. Acesta a venit în secție alături de fiica sa, care l-a însoțit și în cabină pentru a urmări cum se completează buletinele de vot. Prefectul crede că prezența copiilor lângă părinții lor la vot ar trebui stipulată prin lege.
Prefectul Daniel Țiclea a sosit la secția de votare nr. 1 din incinta Școlii Gimnaziale „Dionisie Romano”, însoțit de fiica sa.
Prefectul recunoaște că principala sa problemă este prezența la vot a buzoienilor.
Din analiza făcută de dimineață la ora 9 la Instituția Prefectului, până atunci situația era asemănătoare cu cea de la alegerile din 2020, când Municipiul Buzău a avut cea mai scăzută prezență la vot din tot județul.
Domnul Daniel Țiclea este afirmă că oamenii trebuie convinși de mici că a participa la vot nu este numai un drept garantat prin Constituție, ci și o datorie civică.
De fiecare dată când sunt alegeri cei care ies primii să-și exprime opțiunea sunt cei mai în vârstă dintre buzoieni, care nu și-au dezmințit obiceiul nici anul acesta.



