Ziua Copiilor, cea mai importantă dată din calendar pentru toți copiii din lume! La Buzău au fost pregătiri de sărbătoare la Centrul Muzeal IC Brătianu și la toate muzeele din județ. Sărbătoriții au văzut armata romană care a cucerit Dacia și au atins istoria cu mâna iar OTTO și-a primit un nume pentru eternitate.
Ieri a fost ziua tuturor copiilor și i-am văzut pe cei mai mulți dintre ei pe bulevardul Bălcescu, pe aleile Crângului și, în special la Muzeul Județean, care avea porțile larg deschise.
Pentru a invita câți mai mulți copii înăuntru, Muzeul își trimisese și el copilul lui, adică MuseumBus-ul pe bulevard să-i întâmpine acolo și să-i îndrume către expozițiile pregătite special pentru ei.
Dacă mai de dimineață deabia începuseră să se adune, nu peste mult timp o mulțime de copii cu părinți, frați și bunici au pătruns pe ușa cea mare a clădirii îndemnați de muzeograful Daniel Drâmbu.
Cele trei mari subiecte de abordat au fost lansarea programului educativ „Atinge istoria”, al doilea ”Armata romană, cuceritoarea Daciei” și lansarea softului educațional „Who Am I?”, dezvoltat de Muzeul Ororilor Comunismului din România.
Realizarea softului s-a făcut împreună cu Worcester Politechnic Institute din Statele Unite ale Americii.
Pentru a atinge istoria, managerul Daniel Costache a explicat vizitatorilor cum funcționează și ce se poate găsi în casete.
După ce au vizitat locurile nou create pentru ei, toți vizitatorii au avut liber să viziteze întregul Muzeu Județean, peste 5232 dintre ei reușind să străbată fără grabă majoritatea sălilor de expoziție.
Dar nimeni nu a plecat încă până când nu au urcat la etajul 2, acolo unde este expus colțul de mamut.
Pentru că toți erau nerăbdători să afle ce nume a primit fildeșul de la copiii buzoieni.
De Ziua Copilului toate muzeele din județ care fac parte din componența Muzeului Județean au fost deschise și au dat vizitatorilor bilete de intrare gratuite.



