GUBANDRU A REFUZAT, LAMBRU E PREA TÂNĂR. DUNEL VA FI VIITORUL VICEPRIMAR AL BUZĂULUI

GUBANDRU A REFUZAT, LAMBRU E PREA TÂNĂR. DUNEL VA FI VIITORUL VICEPRIMAR AL BUZĂULUI

DUNELE aproape sigur, Alexandru Dunel, şeful spaţiilor verzi din Buzău va fi promovat în viitoarea şedinţă a Consiliului Local pe postul de viceprimar.

Celelalte doua variante disponibile, Aurel Gubandru şi Daniel Lambru, au căzut din diverse motive.

Fostul prefect şi parlamentar, Aurel Gubandru,  a admis azi că a primit oferta de a deveni viceprimar.

„Le-am mulţumit, dar am refuzat. În curând voi împlini 60 de ani, funcţia de viceprimar ar fi prea solicitantă pentru mine.

 Mă veţi găsi însă peste cîteva zile pe postul de contabil şef la RAM Buzău, în locul doamnei Onel care a ieşit la pensie. E un post mai apropiat de pregătirea mea, cea de economist” a spus Gubandru,  văzut de pesediştii cu funcţie în partid drept cel mai bun înlocuitor al demisionarului Sebastian Radu.

Surse din PSD, afirmă că varianta Daniel Lambru, susţinută de tinerii din partid, a fost trecută pe linie moartă pe motiv că şeful de la adăpostul social n-are încă experienţa necesară ocupării unei astfel de funcţii.

În aceste condiţii, deşi n-ar fi prea încântat, Alexandru Dunel va fi promovat viceprimar atuurile sale fiind experienţa şi fidelitatea faţă de partid.

Dunel ar fi dorit mai degrabă să rămână la spaţii verzi, însă trebuie să accepte, întrucât PSD n-are o altă variantă mai bună. 

2 Comentarii la: “GUBANDRU A REFUZAT, LAMBRU E PREA TÂNĂR. DUNEL VA FI VIITORUL VICEPRIMAR AL BUZĂULUI

  1. Mai, alta cumetreala !! Cine a fost „NANASUL”, cine a botezat, nepotica lui DUNEL ??
    Domnule primar, cum ramane cu „nepotismul” si CUMETREALA din gasca PSD ???

  2. Voi sunteti atentie la ce dau astia pe gura?!?

    „Mă veţi găsi însă peste cîteva zile pe postul de contabil şef la RAM Buzău, în locul doamnei Onel care a ieşit la pensie.”

    Pai cum, nu e niciun „concurs”, macar asa, „de imprejurari”, sa mimam ca respectam vreo lege si punem oameni competenti, nu doar pentru ca fac parte dintr-o tarla …. aaaa, partid?!?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și