Un eveniment important pentru viaţa culturală a Buzăului îl va avea ca protagonist pe cunoscutul şi îndrăgitul actor de teatru şi film, Horaţiu Mălăele.
Umorul acestuia va fi dezvăluit buzoienilor mai întâi printr-o expoziţie de grafică denumită generic „Graficaturi”.
Buzăul nu era inclus în traseul acestei expoziţii itinerante, care va avea ca punct terminus Teatrul Naţional din Bucureşti, imediat după halta din oraşul nostru.
În virtutea unei relaţii de amiciţie cu artistul buzoian, Horaţiu Mălăele va fi prezent la vernisajul propriei expoziţii, care se va produce la Centrul Cultural „Al. Marghiloman”.
Expoziţia va sta pe simeze aproximativ o lună, aşa că toţi buzoienii interesaţi de umorul marelui actor şi ca artist plastic, vor avea suficient timp să-i vizioneze lucrările.
Printre acestea vor descoperi cu mare plăcere figurile unor oameni celebri sau doar cunoscuţi, dar şi pe cele ale unora dintre românii de top din zilele noastre şi care, uneori, nici nu au nevoie să fie caricaturizaţi.
După vernisajul de pe 22 ianuarie, de la ora 18, actorul Horaţiu Mălăele – de această dată – va susţine un recital de umor spumos la Cafeneaua Artiştilor.
(Corneliu Floriceanu)


