Publicat la: 04.07.2017. 18:05 / 1.925 views

GRĂDINIŢA DIN GRĂDINĂ. LUDOTECA ARE „CLIENŢI FIDELI”

Vremea potrivnică a amânat deschiderea Ludotecii cu o zi. Chiar dacă este încă înnorat, primii copii s-au prezentat la Grădiniţa din grădină. Ludoteca de la Bibliotecă Judeţeană „Vasile Voiculesu” va rămâne deschisă până la sfârşitul lunii august.

ludoteca 3Astăzi s-au deschis porţile Ludotecii, un spaţiu amenajat în grădina Bibliotecii Judeţene „Vasile Voiculescu” pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 14 ani.

Încă de la ora 12.30, ora deschiderii sezonului, clienţii fideli ai grădiniţei din grădină, cei care au frecventat-o şi în cei 6 ani anteriori, de când s-a materializat proiectul, erau deja prezenţi, pregătiţi pentru joacă.

Copiii au explorat mai întâi locul, apoi au ales să facă ceea ce la place mai mult. Unii au  jucat şah sau monopoly, alţii au desenat şi au colorat.

Însoţitorii celor mici sunt mulţumiţi că au găsit în mijlocul oraşului un loc special amenajat unde pot merge cu copiii şi unde pot sta câteva ore, în siguranţă.

Voluntarii, unii dintre ei foarte apropiaţi de vârsta celor pe care îi au în grijă, îi învaţă pe cei mici cum să se joace şi îi „formează” în atelierele de pictură, limba franceză, limba engleză şi abilităţi practice.

Pentru a putea frecventa Ludoteca din grădină, copiii trebuie să posede un permis propriu, care costă 5 lei şi care este valabil timp de 5 ani.

Programul Ludotecii din grădina Bibliotecii Judeţene „Vasile Voiculescu” este, de luni până vineri, între orele 9 şi 17, dimineaţa până la ora 12, pentru copiii de până la 5 ani, iar după aceea pentru cei cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!