Grădina copiilor. Primele recolte au ajuns la beneficiari

Grădina copiilor. Primele recolte au ajuns la beneficiari

Primele recolte au fost deja culese la Casa Grădinarului și au fost trimise la centrele care se ocupă de copiii orfani sau suferind, persoanele vârstnice ori cele fără adăpost. Primele recoltate au fost roșiile gustoase, ceapa verde și unele plante medicinale. În curând vor putea fi culese și alte plante sănătoase care, de asemenea vor fi folosite pentru hrana buzoienilor defavorizați.

Sera de la Casa Grădinarului a produs deja prima recoltă de tomate care au fost ambalate ca la carte și apoi au fost trimise la Complexul de servicii sociale pentru persoane vârstnice „Alexandru Marghiloman”.

Responsabilă cu tot ceea ce se întâmplă la Centrul Educațional pentru Permacultură și Hrană Sănătoasă „Casa Grădinarului” este cercetătoarea Florentina Vasile.

În curând și alte legume și plante aromatice și medicinale vor putea fi recoltate și trimise acolo unde chiar este nevoie ca hrana să fie cât mai sănătoasă.

Mai multe straturi cu flori multicolore înfrumusețează locul și îi ajută pe grădinari să obțină recolte mai bogate.

De multe ori, cei care vizitează parcul sau trec prin zonă sunt atrași de ferma de la Casa Grădinarului și vor să viziteze locația.

Cei care au vizitat și grădina dar și clădirea și sera au fost încântați de ideea pe care edilii buzoieni au reușit să o pună în practică, salvând în același timp și o clădire de patrimoniu, care era folosită ca domiciliu de grădinarii de pe vremea lui Marghiloman.

În ceea ce privește roadele pământului cultivate în mica fermă s-a dovedit că sunt absolut sănătoase.

Terenul pentru grădinărit, atât cel din seră cât și cel din exterior a fost cultivat intensiv așa că micii grădinari vor obține recolte diverse și bogate, pe care le vor transforma în curând și în mâncare gătită după rețetele cele mai sănătoase și gustoase.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și