(VIDEO) Unde Metalul a capotat, Gloria a defilat

(VIDEO) Unde Metalul a capotat, Gloria a defilat

Gloria Buzău s-a calificat în faza următoare a Cupei României, după un meci în care adversarul nu a ridicat nicio problemă echipei antrenate de Cristi Pustai. În runda trecută a competiției, CS Blejoi a eliminat-o pe Metalul Buzău. De astăzi, elevii lui Cristi Pustai au început antrenamentele pentru meciul de duminică, împotriva formației Dinamo București.

CS Blejoi, formație care evoluează în Liga a III-a, a fost învinsă de oaspeți, într-o partidă în care, având în vedere ostilitățile, nu s-a pus problema câștigătoarei, ci doar a scorului. A fost 4 – 0 pentru echipa din Crâng, deși elevii lui Cristi Pustai, date fiind ocaziile avute, ar fi putut pleca de pe stadionul prahovean cu și mai multe goluri marcate. Reușitele Gloriei au fost semnate de Dragoș Lazăr (minutul 31), Pablo Gaitan (minutul 50), Daniel Vîrtej (minutul 63) și Andrei Blejdea (minutul 75).

De menționat că formația buzoiană nu a început cu garnitura principală, antrenorul preferând să ruleze multe dintre rezerve.

A fost un meci pe care Gloria l-a dominat clar, diferența de eșalon spunându-și cuvântul. Reamintim că, în runda trecută a Cupei României, CS Blejoi a eliminat-o pe Metalul, tot echipă de Liga a III-a, într-un meci în care formația buzoiană nu a reușit să marcheze în timpul regulamentar de joc. Balanța s-a înclinat la loviturile de departajare, 5-4 pentru Blejoi.

Este adevărat că Gloria Buzău este la un eșalon superior, însă, așa cum a părut echipa gazdă, surprinde, totuși, faptul că Metalul nu a reușit să îi învingă pe prahoveni. De altfel, formația buzoiană este în fața încă unui sezon cu pretenții la promovarea în Liga secundă. La fel de adevărat este că, în campionat, elevii lui Vali Stan au început doar cu victorii.

Pentru Gloria Buzău, urmează meciul de foc, acasă, cu Dinamo București, duminică la ora 11:00. Biletele pentru spectatori sunt puse deja în vânzare. Mâine, achiziţionarea tichetelor se poate face între orele 10:00-16:00, și sâmbătă, între orele 10:00-14:00, la sediul clubului, intrarea principală – Strada „Mareşal Averescu”. Biletele pot fi cumpărate și în ziua meciului, începând cu ora 09:00, de la Stadion: Poarta “Parcul Crâng” şi Poarta “Electrica”. Accesul este gratuit pentru copiii cu vârsta sub 14 ani.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și