Eşecul PRM la alegerile de duminica trecută i-a nemulţumit pe membrii şi mai ales pe liderii formaţiunilor din ţară. Vadim Tudor este considerat vinovat de scăderea severă a PRM din preferinţele românilor, partidul obţinând doar 1,7% % la alegerile parlamentare. Invitat ieri la Campus Tv, Edmond Buga-Sfinteş, preşedintele PRM Buzău, i-a recomandat lui Vadim să facă un pas în spate: „Nimeni nu poate contesta cultura, erudiţia, patriotismul lui Vadim. Partidul este practic al lui. Din păcate PRM a ajuns acum în postura unui copil căruia părintele nervos îi spune eu te-am făcut, eu te omor. Dacă vrea să salveze acest partid de la dispariţie, Vadim ar trebui să facă un pas în spate, să se retragă din funcţia de preşedinte executiv în cea de preşedinte onorific. Să predea conducerea lupilor tineri, să promoveze concurenţa şi democraţia din interiorul partidului. Doar aşa partidul poate renaşte, iar pe fondul nemulţumirii faţă de guvernarea USL care va urma să crească în sondaje dincolo de pragul de 5%”. Buga-Sfinteş nu s-a sfiit să declare că dacă Vadim nu va preda partidul, atunci PRM se va scinda, iar majoritatea membrilor vor migra către noua formaţiune politică naţionalistă.
GEST DE CURAJ FĂCUT DE LIDERUL PRM BUZĂU: „VADIM TUDOR AR TREBUI SĂ SE RETRAGĂ DE LA CONDUCEREA PARTIDULUI!”. BUGA SFINTEŞ RISCĂ EXCLUDEREA



