“GENERALELE” DIN EDUCAȚIA BUZOIANĂ, VICTORIE DEFINITIVĂ. MINISTERUL A RECUNOSCUT, INDIRECT, MĂSLUIREA FIȘELOR

“GENERALELE” DIN EDUCAȚIA BUZOIANĂ, VICTORIE DEFINITIVĂ. MINISTERUL A RECUNOSCUT, INDIRECT, MĂSLUIREA FIȘELOR

După mai bine de doi ani de procese, generalele„  de la conducerea educației buzoiene au câștigat definitiv procesele cu Ministerul. Demise în urma primirii calificativului “nesatisfăcător”, Stoian, Wamsiedel și Palcău au declarat tot timpul că evaluările Ministerului au fost chiar ilegale. Avocatul celor trei ne-a declarat că Ministerul Educației și-a recunoscut vina în tot acest scandal. 

tudorancea isj sefe

Profesoarele Florina Stoian, Nela Wamsiedel și Daniela Palcău au repurtat victorii pe bandă rulantă în toate procesele intentate împotriva Ministerului Educației. Ultimul a fost câștigat definitiv, zilele trecute, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Fostul decan al Baroului Buzău le-a reprezentat în instanță pe cele trei inspectoare de la șefia educației buzoiene. Pe parcursul procesului, Ministerul Educației a fost nevoit să recunoască modul tendențios în care s-au făcut evaluările manageriale pentru cele trei responsabile.

Practic, fișele de autoevaluare depuse la dosar de Stoian, Wamsiedel și Palcău au fost modificate de Ministerul Educației, ajungându-se la calificativele care au condus la demiterea lor, în urmă cu mai bine de doi ani.

În urma acestor sentințe, cel mai probabil, cele trei inspectoare vor solicita și daune morale către Ministerul Educației.

Reamintim că, în luna februarie a anului 2018 cele trei inspectoare de la conducerea educației buzoiene au primit din partea Ministerului Educației calificativul “nesatisfăcător”, fapt urmat de demiterea lor din funcții. În vara aceluiași an, toate trei au revenit pe posturi, după ce au atacat în instanță ordinele de revocare, între timp având loc judecata pe fond. (Mihai Bunăziua)

Link video
Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și