GARĂ PENTRU TOŢI. AU FOST TERMINATE LUCRĂRILE LA PEROANELE DE LA GARA BUZĂU

GARĂ PENTRU TOŢI. AU FOST TERMINATE LUCRĂRILE LA PEROANELE DE LA GARA BUZĂU

Buzoienii care renunţaseră la deplasările pe calea ferată şi din cauza stării dezastruoase a peroanelor din Gara Buzău, se pot întoarce la călătoriile cu trenul. Două peroane au fost reabilitate total iar intrările în pasajul subteran au fost renovate. Reprezentanţii Regionalei Galaţi promit şi înlocuirea mobilierului de pe peroane.      

gara sefiÎn sfârşit, după ani şi ani în care călătorii din Gara Buzău şi-au stricat valizele şi şi-au rupt încălţările şi, uneori şi picioarele, prin gropile de pe peroanele buzoiene, de astăzi au alte condiţii.

Pentru reabilitarea pasajului şi pentru pasarelele pietonale care traversează calea ferată nu au existat fonduri. Din acest motiv nu au fost incluse în contract.

S-a găsit o soluţie şi pentru mobilierul de pe peroane.

Vor fi aduse de la Galaţi scaune second-hand, deoarece acolo au fost montate altele noi.

De asemenea, pe niciunul dintre peroane nu a fost instalată vreo sursă de apă potabilă pentru călători.

Primăria Buzău a făcut demersurile necesare pentru luarea în administrare a pasajului subteran şi a pasarelelor pietonale peste calea ferată pentru a le reabilita.

Aşadar, buzoienii care tranzitează Gara Buzău au de astăzi condiţii mai bune. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și
Actualitate

Apel public: „Nu mai rupeți puieții!”

23.04.26 19:26 Ultima modificare 23.04.26 19:35

Edilii Buzăului îi roagă pe cetățenii orașului să protejeze pomișorii proaspăt  plantați și florile multicolore de persoanele răuvoitoare care le distrug. Astfel de vandalisme s-au…