GABRIEL BACIU, NOUL VICE LA CJ. LA 68 DE ANI S-A DECLARAT PREGĂTIT PENTRU ACEASTĂ FUNCŢIE

GABRIEL BACIU, NOUL VICE LA CJ. LA 68 DE ANI S-A DECLARAT PREGĂTIT PENTRU ACEASTĂ FUNCŢIE

De aproape un an, de la debutul problemelor în justiţie ale lui Cristi Bâgiu, conducerea executivă a Consiliului Judeţean Buzău a funcţionat în formulă incompletă. Abia astăzi, la ultima şedinţă din acest an, s-a ales şi al doilea vicepreşedinte în persoana pesedistului Gabriel Baciu.

vice cj22 de voturi au fost pentru, două s-au anulat, iar unul a fost împotrivă. Gabriel Baciu a fost preferat pe ultima sută de metri de şefii din PSD lui Ştefan David, despre care s-a opinat că e mai bine să rămână director adjunct la DGASPC.

Noul vicepreşedinte, Gabriel Baciu este unul dintre cei mai experimentaţi consilieri judeţeni şi totodată este membru vechi în conducerea PSD Buzău. Până acum nu a deţinut nicio funcţie publică.

Gabriel Baciu are 68 de ani, este inginer mecanic la URBIS SERV, consilier judeţean şi preşedinte al Consiliului de Administraţie la SC Pieţe, Târguri şi Oboare SA. În anul 1990 s-a înscris în Frontul Salvării Naţionale şi apoi în PSD.

(Mirela Copariu)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și