Ieri, 2 mai, la Nehoiu, a început seria evenimentelor incluse în campania anti-bullying promovată de Consiliul Județean, alături de fostul luptător de K1, Cătălin Moroșanu, promotor al Galei Dynamite Fighting Show (vezi AICI detalii despre evenimentul care va avea loc la Buzău, în perioada 13-14 mai, la Sala Sporturilor).

,,Am admirat întotdeauna persoanele publice care se implică din toată inima în educația tinerilor, așa cum este și Cătălin Moroșanu. A educa un copil și a forma un caracter înseamnă și a-i fi alături pentru a gestiona relația cu cei din jur, mai ales când vorbim de colegi.Începem astfel o nouă campanie anti bullying alături de Cătălin Moroșanu. Astăzi (n.r. ieri) am fost împreună la Nehoiu, unde au fost prezenți 300 de elevi din cadrul Liceului Teoretic Nicolae Iorga.
Mâine (n.r. azi, 3 mai) vor mai avea loc 2 întâlniri: ora 11.00 la Liceul Tehnologic Agricol Smeeni, iar la ora 15.00 la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat. Mulțumesc, Cătălin Moroșanu! Le ești sprijin și exemplu copiilor noștri! Mulțumesc domnului primar al orașului Nehoiu, Ionuț Milea, pentru organizare și primirea călduroasă, ca de fiecare dată!
P.S. Copii, sunteți minunați, aveți o energie uimitoare pe care reușiți să o transmiteți și celor din jur!” , a transmis președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, cu ocazia evenimentului de ieri.
Așadar, azi, campania continuă la Smeeni (ora 11:00, la Liceul Agricol din Smeeni) și la Râmnicu Sărat (ora 15:00, la Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu”), unde elevii sunt așteptați să participe la întâlnirea cu fostul luptător de K1 Cătălin Moroșanu.









