Focar de pestă porcină, într-o fermă din Buzău. Peste 8000 de porci, eutanasiați

Focar de pestă porcină, într-o fermă din Buzău. Peste 8000 de porci, eutanasiați

Autoritățile sanitar-veterniare au primit confirmarea existenței pestei porcine africane într-o fermă din Glodeanu Siliștea, județul Buzău. Astfel, s-a declarat focar și s-a decis ca cei 8316 porci, cu greutăți curprinse între 20 și 100 de kilograme să fie eutanasiați.

Ca urmare a confirmării unui focar de pestă porcină africană în exploataţia comercială industrială de porci  deținută de o fermă, situată în extravilanul comunei  Glodeanu Siliștea, în cadrul ședinței Centrului Local de Combatere a Bolilor a fost aprobat planul de intervenție pentru prevenirea răspândirii bolii. Astfel, s-a decis eutanasierea celor 8316 porci, cu greutăți curprinse între 20 și 100 de kilograme și închiderea fermei, cel puțin pentru o perioadă.

De asemenea, în jurul fermei, pe o rază de până la 10 kilometri au fost instituite măsuri suplimentare de protecție.

Focarul de la Glodeanu Siliștea a fost descoperit în urma unui control de rutină efectuat chiar de proprietarul exploatației. Acesta a cerut testarea a zece animale, iar când au venit rezultatele s-a descoperit că suinele erau bolnave.

Proprietarul fermei din Glodeanu Siliștea este cel mai mare crescător de porci din Buzău, deținând alte șase ferme pe teritoriul județului dar și alte exploatații comerciale în județul Ialomița. Buzăul a ajuns să numere 20 de focare de pestă porcină, iar ultimele două confirmări au fost date de Direcția Sanitar Veterinară în ultimele zile. Dacă până acum virusul a fost depistat doar în gospodării, de această dată sunt afectate fermele care numără mii de capete de animale. (Mirela Copariu)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și