În această dimineaţă, pompierii de la ISU Buzău au fost solicitaţi să intervină la un incendiu izbucnit la o plantaţie de viţă-de-vie din satul Dealul Viei.
Datorită secetei prelungite şi a arşiţei, vegetaţia s-a uscat, devenind extrem de uşor de aprins, iar focul s-a extins cu repeziciune, deşi ardea mai mult mocnit.
Pompierii au început stingerea incendiului din mai multe locuri, acolo unde flăcările erau mai puternice şi au luat toate măsurile necesare pentru ca incendiul să nu se întindă. În apropiere se află câteva case, o fermă şi alte culturi de vie.
După ce au ars păşuni, pajişti, păduri şi câmpuri cu vegetaţie uscată, iată că a venit şi rândul plantaţiilor de viţă-de-vie să treacă prin proba focului.
Rămâne ca, după finalizarea cercetărilor, să fie stabilită cauza incendiului şi dacă cineva ar trebui să suporte pagubele.
Via aparţine unui bucureştean şi se află în îngrijirea unui localnic.
Este posibil ca incendiul să fi fost declanşat de o localnică din apropierea viei care ar fi încercat să ardă nişte resturi vegetale. (Corneliu Floriceanu)




