Flori pentru seniori. Primăria a premiat longevitatea și în căsnicie

Flori pentru seniori. Primăria a premiat longevitatea și în căsnicie

În fiecare an, în toată lumea, pe 1 octombrie este sărbătorită Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. De mai mulţi ani de zile a devenit deja o tradiţie ca bunicii şi străbunicii buzoienilor să fie invitaţi la Primăria Buzău de ziua lor. Cei mai longevivi dintre ei, care au împlinit o jumătate de secol de căsnicie, au fost premiați.

Și anul acesta Primăria Buzău a marcat „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice!

Cuplurile care au depășit deja pragul de aur de 50 de ani de căsnicie neîntreruptă au fost premiați cu flori și cu câte un mic cadou în bani.

Este, desigur, un prilej de socializare pentru seniori care, o dată cu înaintarea în vârstă devin tot mai retrași și mai singuri.

Unii dintre ei au copiii plecați pe meleaguri îndepărtate și este destul de complicat să se poată vedea mai des.

Alți seniori, mai sportivi din fire, s-au confruntat în meciuri de table, șah și rummy iar cei care au învins și au ocupat lucurile 1, 2 și 3, au primit diplome, flori și un mic premiu în bani.

Concursurile sunt organizate în cadrul Asociației „Frăția” și se desfășoară cu ceva vreme înaintea zilei de 1 octombrie.

Pentru cuplurile care au împlinit anul acesta 50 de ani de căsnicie neîntreruptă a fost organizată o petrecere de aniversare la un restaurant buzoian.

Bucuria de a se întâlni între ei şi emoţia pricinuită de faptul că mai marii urbei nu i-au uitat, sunt, de fiecare dată, la fel de vii şi de puternice iar bunicii și străbunicii Buzăului pleacă cu dorința de a se revedea și în anii următori.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și