În cadrul activităților desfășurate de Universitatea de Vară de la Râmnicu Sărat, astăzi a avut loc o depunere de coroane la Închisoarea Tăcerii. Reprezentantul Special al Guvernului a transmis celor prezenți mesajul Primului Ministru, Nicolae Ciucă. Începând de anul viitor, va fi demarată transformarea Închisorii în muzeu.
Ieri a început cea de-a XIV-a ediție a Universității de Vară de la Râmnicu Sărat.
Anul acesta, tema evenimentului, organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, are ca temă ”Pedagogia Memoriei și Datoria Neuitării”.
Deschiderea oficială a avut loc la Complexul Brâncovenesc, în prezența președintelui executiv IICCMER, Daniel Șandru și a unor personalități din Administrația Prezidențială, Guvern și ai autorităților locale.
Astăzi, la Închisoarea Tăcerii s-a desfășurat ceremonia de depunere de coroane, cu ocazia Zilei Europene a Comemorării Victimelor Stalinismului și Nazismului.
După intonarea Imnului Național al României, doi preoți au oficiat ceremonia religioasă de pomenire a tuturor celor care au îndurat suferințele din închisorile comuniste și care au pierit aici.
Reprezentantul Special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, senatorul Alexandru Moraru, s-a adresat celor prezenți, mulțumindu-le pentru faptul că au participat la eveniment.
Domnul senator Moraru a dat apoi citire mesajului transmis de Nicolae Ciucă, premierul României, cu ocazia Zilei Europene a Comemorării Victimelor Stalinismului și Nazismului și a Zilei Naționale a Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului.
Anul viitor, Închisoarea Tăcerii din Râmnicu Sărat va intra într-o reabilitare totală și va fi transformată în muzeu.


