Finalizarea Pieței Dacia. Se apropie recepția lucrării

Finalizarea Pieței Dacia. Se apropie recepția lucrării

Șantierul din Piața Daciei se apropie de finalizare. În zilele următoare, Comisia de recepție va inspecta lucrarea. Peste două săptămâni, pe platoul de granit va avea loc întâlnirea memorabilă dintre actorul Armand Assante cu publicul buzoian.

Buzoienii au început numărătoarea inversă până la momentul multașteptat în care vor putea să pășească din nou în Piața Daciei, după ce au fost nevoiți să ocolească șantierul și Palatul Comunal multe luni de zile.

Lucrările trebuie să se desfășoare cu viteză sporită pentru că, o parte din activitățile festivalului BIAF de anul acesta sunt programate să aibă loc într-un spațiu special amenajat din Piața Daciei.

Aici va avea loc pe 10 septembrie, la ora 21 și întâlnirea buzoienilor cu celebrul actor american de film Armand Assante, invitatul special al ediției a III-a a evenimentului Buzău International Arts Festival.

Chiar dacă termenul final a fost amânat de câteva ori, la momentul recepției comisia va trebui să acorde atenție sporită și calității lucrărilor, dar și modului în care a fost respectat proiectul arhitectural.

Buzoienii au sesizat deja pe site-ul Primăriei unele nereguli în ceea ce privește calitatea pavajelor, mobilierul urban, spațiile verzi și altele.

3 Comentarii la: “Finalizarea Pieței Dacia. Se apropie recepția lucrării

  1. nu este primul proiect care este prezentat intr un fel ( vezi proiectul Iazul Morilor) si la sfârșit arata cu totul diferit.

  2. Cred că ce vom avea la final nu are nimic comun cu proiectul inițial.Ceva ne-a fost prezentat la deschiderea șantierului prin imaginile care înconjurau platoul și altceva se vede acum.
    Aștept să văd finalizarea,apoi o să vin cu completări.
    Oricum este o lucrare de proastă calitate cu arhitecți și designeri de kko și cu umflarea intenționată a costurilor pentru că:
    Nu-i așa ?
    Comisionul este direct proporțional cu valoarea totală a lucrării.

  3. de cateva luni este santierul in piata Dacia lingatori de clante si pupaturi de dosuri sau de aproape doi ani.O mizerie de piata,si au batut joc de banii fraierilor pe comisioane grase.Cine o sa stea in soare torid intr o zi sufocanta de vara pe gratarele lu toma,cine sta si pe cimentul lu boscodeala.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și