Final de „Toamnă Buzoiană”. Ediția 2024 a Târgului agro-alimentar s-a încheiat

Final de „Toamnă Buzoiană”. Ediția 2024 a Târgului agro-alimentar s-a încheiat

O nouă ediție a Târgului „Toamna Buzoiană”a avut loc la Buzău între 20 și 22 septembrie. Deși au existat unele incertitudini în legătură cu organizarea unei astfel de manifestări, Municipalitatea a reușit totuși să găsească finanțarea necesară.

Cea de-a XVIII-a ediție a Târgului „Toamna Buzoiană” s-a încheiat duminică, 22 septembrie, chiar în ziua solstițiului de toamnă când, în întreaga lume ziua este egală cu noaptea.

La cel mai mare Târg agro-alimentar de toamnă din oraș, care se pare că se numără printre cele mai bine organizate din țară, Buzăul a avut și invitați importanți, la nivel guvernamental.

Este vorba despre directorul general APIA București, Iulian Bucur, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Violeta Mușat, și directorul general MADR, Viorel Morărescu.

Gazde au fost Petre Emanoil Neagu, președinte CJ Buzău, Cosmin Florea, directorul Direcției Agricole Județene și, desigur, primarul Buzăului, Constantin Toma, care a și deschis oficial ”Toamna Buzoiană”.

Viorel Morărescu este buzoian și vine cu plăcere la Buzău ori de câte ori este invitat.

Târgul a fost bogat, cu produse de calitate și după cum afirmau fermierii, sănătoase și gustoase.

De la cartofi, ceapă, usturoi și legume și zarzavaturi pentru conservele de iarnă în cea mai mare piață agroalimentară din Buzău, în cele trei zile de Toamnă Buzoiană gospodinele au putut găsi și produse din lapte, carne și fructe.

Mierea și mustul proaspăt s-au numărat printre cele mai căutate produse naturale iar meșterii populari au fost prezenți cu cele mai ochioase și meșteșugite creații ale lor.

De la ora 18, în fiecare dintre cele trei zile de sărbătoare cei mai îndrăgiți interpreți buzoieni de muzică populară și dansuri românești au oferit spectacole pe scena din Târg.

Au susținut recitaluri și interpreți recunoscuți invitați la Buzău precum Olguța Berbec, Codruța Filip și Ionel Tudorache, cetățean de onoare al Buzăului, toți însoțiți de tarafurile lor.

„Toamna Buzoiană” a fost un succes și anul acesta, chiar dacă vremea nu prea a ținut cu agricultorii, care au avut pagube importante din cauza secetei prelungite.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și