Final de competiție. Se încheie ediția a IV-a a Trofeului ”Dumitru Dan”

Final de competiție. Se încheie ediția a IV-a a Trofeului ”Dumitru Dan”

Câștigătorii ediției cu numărul patrui din anul 2022 a Trofeului „Dumitru Dan” vor fi premiați sâmbăta viitoare. Festivitatea va avea loc la ora 14, în sala de expoziție permanentă dedicată lui Dumitru Dan, cel care a dat numele competiției de ciclism de anduranță. Accesul publicului este gratuit.

Cei șapte finaliști ai ediției cu numărul patru  a competiției buzoiene de ciclism de anduranță pentru cicliștii amatori Trofeul „Dumitru Dan”, vor fi prezenți sâmbătă, 14 ianuarie, la ora 14, la festivitatea de premiere.

Festivitatea se va desfășura în sala ”Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci”, o expoziție permanentă a Muzeului Județean, dedicată  primului globe-trotter român, care a străbătut lumea pe jos.

Trofeul ”Dumitru Dan” este prima competiție de anduranță pentru bicicliști organizată la Buzău de Asociația Clubul Sportiv ”Penteleu”, în parteneriat cu Muzeul Județean Buzău, la inițiativa ciclistului buzoian Cristi Mănăilă.

Competiția, aflată sub egida „Randonneurs România” se desfășoară în mai multe etape, pe distanțe diferite, pe teritoriul României.

Pot participa şi concurenţi din alte ţări pentru că Trofeul ”Dumitru Dan” face parte din calendarul internaţional al randonneurilor francezi. 

Toate cele patru etape ale fiecărei ediții au startul şi sosirea în faţa Muzeului Judeţean, se desfășoară pe distanța de 200, 300, 400 și 600 de kilometri, iar sportivii poartă ca însemne simbolurile globe-trotterului buzoian.

Sâmbăta viitoare, sportivii care au reușit să străbată toate etapele Trofeului, în baremele de timp stabilite, vor fi premiați.

Participarea publicului la festivitate este permisă gratuit.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și