HC n-a avut probleme în a se impune contra celor de la Poli Timișoara, chiar dacă miza partidei era mai mare pentru bănățeni. Ultima reprezentație a fost de gală, cu o sală Romeo Iamandi aproape plină și cu o derulare a ostilităților favorabilă „lupilor”.
La pauză, elevii lui Bebeshko puseseră deja un ecart insurmontabil între ei și oaspeți, Buzăul conducând cu 7 goluri diferență, 20 la 13. Al doilea act s-a constituit tot într-un forcing al buzoienilor, diferența de pe tabelă păstrându-se constant la 7-8, uneori chiar și 9, goluri.
Mai multe emoții după ultimul buzzer, moment în care tabela afișa 36-29 și se dezlănțuia fiesta. S-a bătut cuba, jucătorii și spectatorii s-au îmbrățișat, s-au făcut sute de selfie-uri iar festivitatea de premiere a fost oficiată de președintele FRH, Constantin Din.
Clasamentul de anul acesta e unul de pus în ramă, cu HC pe ultima treaptă a podiumului, depășită doar de Dinamo și Potaissa, dar în fața „granzilor” Minaur și Constanța. Un epilog pe care puțini îl anticipau la startul sezonului și totodată o performanță care obligă mult.



