Fetița cu păpădia. Primul bloc cu artă murală din Buzău

Fetița cu păpădia. Primul bloc cu artă murală din Buzău

Primul bloc din Buzău a fost împodobit cu o lucrare de artă murală. ”Fetița cu păpădia” este o lucrare concepută în așa fel încât să interacționeze cu natura, în funcție de anotimpuri. Asociațiile de proprietari pot solicita la Primărie să se înscrie în programul „Sus muralul” cu cădirile care sunt eligibile pentru a fi pictate.

Iată că, după ce au fost înfrumusețate mai multe clădiri ale instituțiilor de învățământ din Buzău, a sosit și rândul blocurilor de locuințe să-și schimbe înfățișarea.

Lucrarea de pe blocul 1A, din zona Parcului Tineretului, reprezintă o fetiță care suflă într-o păpădie.

Cei doi artiști care execută lucrarea, Miruna Blănaru și Cristian Scutaru, au conceput-o în așa fel încât aceasta să interacționeze cu spațiul verde de la baza blocului, în funcție de schimbarea anotimpurilor.

De ceva timp, cei de la Municipalitate se află în căutarea unor alte blocuri potrivite pentru a fi pictate, bineînțeles, cu acordul majoritar al locatarilor.

Proiectul ”Sus muralul” va fi continuat la Grădinița cu Program Prelungit numărul 4, la Școala 11 și la Liceul Henry Coandă.

Și, în curând, o parte din blocurile de pe Unirii își vor schimba fațadele de un gri comunist cu altele în culori mai vesele și mai optimiste.

3 Comentarii la: “Fetița cu păpădia. Primul bloc cu artă murală din Buzău

  1. Scrie foarte clar in articol unde este locatia!!

  2. unde este blocul că nu am inteles din articol?

  3. Minunat! Aștept cu nerăbdare să văd și blocul meu decorat cu o astfel de lucrare: Str.Patriei bl 1AB nr.56( in continuarea blocului cu Optimed Unirii Sud). În spatele blocului se află locul de joacă al copiilor, încadrat de un careu de blocuri. Cu siguranță locatarii vor fi de acord cu această schimbare!
    Asociația de proprietari NR 1. Unirii Sud Pt 34!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și