Aproape 90 de concurenți din toată țara se vor afla în concurs la cea de-a noua ediție a festivalului “Mihaela Runceanu – pentru voi muguri noi”. Evenimentul se derulează timp de două zile sub președinția onorifică a lui Nicolae Runceanu, tatăl regretatei artiste
Tineri interpreți din toată țara au sosit la Buzău, pentru a concura la festivalul “Mihaela Runceanu – pentru voi muguri noi”. Dacă înainte de preselecții peste 100 de nume figurau în fișele concursului, după prima etapă au rămas în cursă 87 de participanți. Cea mai tânără concurenta are doar șase ani .
Organizatorii au recomandat, prin regulament interpretarea unei melodii din repertoriul celei care dă numele festivalului. Se vor face excepții, însă, la cele mai mici categorii de vârstă
Din juriu, fac parte nume sonore ale muzicii ușoare românești, precum Dan Dimitriu, Carmen Aldea Vlad, Xenti Runceanu și Gabriela Cristea.
Ca şi în anii anteriori, preşedintele de onoare al festivalului este domnul Nicolae Runceanu, tatăl Mihaelei.


