Festival de tradiție, într-un nou format. C.J. Buzău se implică în organizarea „Festivalului Cârnaților de Pleșcoi”

Festival de tradiție, într-un nou format. C.J. Buzău se implică în organizarea „Festivalului Cârnaților de Pleșcoi”

Un festival cu tradiție în județul Buzău va avea, începând din acest an, un nou format. Este vorba despre „Festivalul Cârnaților de Pleșcoi”, de la Berca, eveniment care va deveni mult mai atractiv pentru turiști, fiind organizate, în premieră, și spectacole de muzică și dans. Festivalul se va desfășura în perioada 30 septembrie – 1 octombrie.

Brandul „Cârnații de Pleșcoi” a fost achiziționat, de curând, de către proprietarul unei carmangerii din comuna Berca. Împreună cu acest antreprenor, Consiliul Județean Buzău, Asociația „Ținutul Buzăului” și Primăria Berca vor organiza festivalul într-un nou format, în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2023, care va pune accentul pe promovarea tradițiilor în „Ținutul Buzăului”. Locația este aleasă tot comuna Berca, unde evenimentul a mai fost organizat și în anii trecuți, la o pensiune din localitate. 

În fiecare zi de festival vor avea loc spectacole de muzică și dans și degustări de produse tradiționale. Totodată, buzoienii își vor putea achiziționa, de la producătorii și comercianții prezenți la eveniment, preparate din carne, brânzeturi, legume, plăcinte și alte bunătăți.

Cârnaţii de Pleşcoi sunt cel mai cunoscut produs tradițional din zona Buzăului. În urmă cu 4 ani, Comisia Europeană i-a acceptat în registrul produselor care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată. Altfel spus, cârnații de Pleșcoi vor fi produși numai în zona Buzăului, fără nicio abatere de la rețeta tradițională.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și