Un weekend ca la mama acasă l-au petrecut mulţi dintre buzoieni, dar şi oaspeţi de pe alte meleaguri la Berca. Au fost două zile de muzică populară autentică, de grătare cu faimoşii cîrnaţi de Pleşcoi, pastramă dar şi cu mici, asezonaţi cu vinuri autohtone şi cu bere. Voia bună a fost la ordinea zilei şi vremea a fost cu adevărat de toamnă blândă, frumoasă şi bogată.

Încă o ediţie, cea de-a noua la număr, a Festivalului Cârnaţilor de Pleşcoi a însufleţit comuna Berca la începutul lunii octombrie.
Sâmbătă şi duminică, mulţi dintre buzoienii din tot judeţul, dar şi oaspeţi de pe alte meleaguri au venit la Casa Matei să petreacă un week-end cu muzică populară autentică şi cu bucate tradiţionale.
Doi bucătari de clasă s-au duelat în ceaune şi au oferit gurmanzilor două preparate care-ţi lasă apă-n gură: pilaful Arbăşanilor şi Zacuscă de peşte.
Producătorii buzoieni au oferit cele mai bune exponate ale lor celor prezenţi la festival. Produse din carne, vinuri de soi, brânzeturi şi preparate pentru cămara de toamnă ori delicii dulci, frumos ambalate.
Grătarele, odată pornite, nu s-au mai stins decât seara târziu şi pe ele s-au perpelit la foc mic fripturi şi pastrame de porc şi de berbecuţ, ori micii deveniţi brand internaţional.
Vedetele zilei au fost însă cârnaţii de Pleşcoi, în stare proapătă, uscaţi şi bine presaţi ori afumaţi.
Spectacolul a fost deschis de copiii de la ansamblul Drăgăicuţele din Berca, sositi la scenă în căruţe trase de cai.
Primarul Ionel Dobriţă le-a oferit flori celor mici şi le-a urat bun-venit oaspeţilor la festival.
Voia bună şi pofta de mâncare stârnită de aromele de cârnaţi de Pleşcoi au stăpânit pe deplin mulţimea.
Copiii din Berca, pe cât de mici, pe atât de talentaţi, le-au smuls ropote de aplauze celor din public.
Până anul viitor, la ce-a de-a zecea ediţie a festivalului, oaspeţii au mâncat pe săturate şi au făcut şi provizii, să le ajungă măcar pentru o vreme. Căci nu mai e mult până la Crăciun, atunci când cârnaţii de Pleşcoi vor fi din nou vedete. (Corneliu Floriceanu)


