Interpretarea greșită a regulamentelor o va costa pe FC Buzău 3 puncte. Gruparea din Crâng a fost penalizată de FRF, după ce l-a folosit pe Wiktorski, deși acesta se afla în stare de suspendare. În urma sancțiunii primite, FC Buzău rămâne cu 32 de puncte, în clasamentul play-out-ului.
Situație neplăcută, la FC Buzău, după ce Federația Română de Fotbal a luat decizia de a depuncta gruparea din Crâng. Speța vizează folosirea lui Kamil Wiktorski, în partida cu Viitorul Pandurii, deși polonezul cumulase șapte cartonașe galbene, bornă care aduce după sine suspendarea. Regulamentele forului național stipulează, însă, că la finele sezonul regular, cartonașele galbene se anulează. În articolul 40 este precizat, de asemenea, că suspendarea jucătorilor, sau oficialilor, alta decât cea pentru cartonașe galbene, se execută începând cu primul joc oficial. De aici, și interpretarea așa zis eronată a staff-ului grupării buzoiene. Marian Lambru, delegatul FC Buzău, a admis că este vorba de o greșeală în interpretarea regulamentelor, și așa destul de ambigue. Sancțiunea dictată de FRF se bazează pe un alt articol, 83, unde se face precizarea că folosirea într-un joc oficial aflat în stare de suspendare se sancționează cu pierderea jocului prin forfait.
Legat de această speță, delegatul grupării din Crâng a cerut lămuriri de la FRF, înainte de partida cu Pandurii.
Nu se știe, deocamdată, dacă FC Buzău va face apel la decizia dictată ieri de federație. Marian Lambru, om de fotbal cu vastă experiență, și-a asumat însă vina.
Aceeași sancțiune a primit-o și Ripensia Timișoara, după ce l-a utilizat pe Zoran Mitrov. Bănățenii pierduseră, însă, și pe teren, 2 la 3 cu FC Brașov.




