Prefectura Buzău a rămas fără secretar general! Raluca Alexandru, cea care a deținut această funcție timp de aproape doi ani, a ales să părăsească instituția, invocând motive personale. Jurista a anunțat astăzi că de la 1 noiembrie, își va relua activitatea în avocatură. Postul de secretar general al Prefecturii a fost scos deja la concurs.
Ședința Colegiului Prefectural de astăzi a fost ultima activitate publică a Ralucăi Alexandru în funcția de secretar general al instituției, calitate pe care o va deține până la data de 31 octombrie. La finalul ședinței, prefectul Daniel Țiclea a rugat-o pe Raluca Alexandru să le adreseze un mesaj foștilor săi colegi, dar și colaboratorilor din cadrul instituțiilor publice deconcentrate.
Prefectul Daniel Țiclea spune că postul de secretar general a fost deja la concurs. El speră că această funcție va fi ocupată, și pe viitor, de un profesionist desăvârșit în domeniul juridic, deoarece va avea de condus cel mai important serviciu din cadrul instituției.
Tot în cadrul ședinței de astăzi a Colegiului Prefectural, s-a luat act de revenirea în funcția de director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate a Simonei Anghel, cea care a mai ocupat această postură și în trecut. Fosta directoare, Eliza Oncel, a revenit în județul natal, Prahova.
La debutul ședinței, între prefectul Țiclea și Simona Anghel a avut loc un schimb spumos de replici.
Ieri, 25 octombrie, s-au împlinit doi ani de la numirea liberalului Daniel Țiclea în funcția de prefect al județului Buzău.



