FĂRĂ PESTĂ LA BUZĂU, PÂNĂ LA FINELE ANULUI. OBIECTIV ÎNDRĂZNEŢ AL AUTORITĂŢILOR LOCALE

FĂRĂ PESTĂ LA BUZĂU, PÂNĂ LA FINELE ANULUI. OBIECTIV ÎNDRĂZNEŢ AL AUTORITĂŢILOR LOCALE

Obiectiv îndrăzneţ, stabilit de comun acord, azi, în şedinţa Comitetului Local de Combatere a Bolilor. Până la finele anului, se doreşte ca toate focarele de pestă porcină să fie stinse. Vestea bună, mai ales pentru crescătorii de porci, este că 60 din cele 66 de focare au fost stinse.

ichim si botezatuDoar şase focare de pestă porcină au rămas active la nivel de judeţ, după ce 60 de focare au fost declarate stinse. Conducerea DSV a anunţat azi, în cadrul  unei şedinţe a Comitetului Local pentru Combatere a Bolilor, că nu mai există animale bolnave, sau sub observaţie clinică, în focarele de pe raza comunelor Mihăileşti, Amaru, Pogoanele şi Padina, pe cale de consecinţă luându-se decizia stingerii focarelor. Doar şase mai sunt active în judeţul Buzău, pe raza comunelor Cochirleanca, Luciu, Cilibia şi Ziduri.

Toate cele şase focare de pestă porcină îndeplinesc deja condiţia de a fi închise, numai că autorităţile sunt deocamdată precaute. Cele şase locaţii se învecinează sau întrepătrund cu alte areale ţinute sub observaţie, tot din cauza unor suspiciuni de pestă porcină.

Un fapt demn de menţionat este că la nivel de judeţ nu au fost luate măsuri de sacrificare preventivă, în ciuda presiunilor făcute atât dinspre Ministerul Agriculturii, cât şi dinspre Ministerul de Interne. De altfel, Buzăul este singurul judeţ unde au existat focare de pestă porcină şi nu s-au sacrificat suine în masă.

La nivel de judeţ, târgurile de animale vor rămâne închise, chiar dacă toate focarele de pestă vor fi stinse. (Andrei Solomon)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și