FĂRĂ MAŞINI ÎN CRÂNG. PREGĂTIRI PENTRU INSTALAREA BARIERELOR

FĂRĂ MAŞINI ÎN CRÂNG. PREGĂTIRI PENTRU INSTALAREA BARIERELOR

La doar câteva zile după aprobarea restricţionării circulaţiei auto în Crâng de către consilierii municipali, Urbis a început deja lucrările de pregătire pentru asfaltarea aleii dinspre Stadionul de Atletism. Este posibil ca de sâmbăta viitoare barierele să funcţioneze iar poliţiştii locali să lase acces în parc doar autovehiculelor care au acest drept.      

lucrare crangPrimăria pune în aplicare rapid hotărârea Consiliului Local Municipal referitoare la restricţionarea accesului autovehiculelor în Parcul Crâng.

Încă de ieri, utilajele de la Urbis Serv au intrat în Parcul Crâng şi, în acest ritm de lucru, este foarte probabil ca în zilele următoare să fie aşternut şi covorul asfaltic.

Aleea de la Urbis a fost asfaltată încă de anul trecut şi, după ce şi aleea dinspre Stadionul de Atletism va fi finalizată, vor fi montate barierele, care vor fi supravegheate de poliţişti locali.

Trasarea marcajelor va mai dura un timp, până când întregul circuit pentru biciclete va fi definitivat.

Odată ce va fi instituită restricţionarea circulaţiei în Parcul Crâng, se va proceda şi la reconfigurarea circuitului pentru biciclete.

Ca urmare a solicitărilor celor care frecventează parcul, circuitul din jurul lacului va fi desfiinţat. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și