FAMILIE SĂRMANĂ CAUTĂ ADĂPOST

FAMILIE SĂRMANĂ CAUTĂ ADĂPOST

MAMĂ ŞI FIU CER AJUTORUL COMUNITĂŢII BUZOIENE.

sarmaniFamilia Golea este formată din mamă, în vârstă de 81 de ani, şi din fiu. Ambii sunt bolnavi şi locuiesc din septembrie anul trecut cu chirie într-o garsonieră din blocurile de la Contactoare.

Ghinion însă, proprietarii au divorţat şi garsoniera a fost scoasă la vânzare.

Tudoriţa şi Florin Golea au fost anunţaţi că în 8 zile trebuie să se mute. Un termen mult prea scurt, întrucât ambii suferă de mai multe afecţiuni şi se deplasează anevoios.

Cei doi trăiesc dintr-o pensie de urmaş de 700 de lei, primită în urma decesului soţului.

Fiul a avut o pensie de boală pe care a pierdut-o pentru că nu s-a putut deplasa la Bucureşti pentru expertiză.

În ultima perioadă, cei doi au căutat o altă locuinţă dar chiria solicitată depăşeşte posibilităţile lor.

Proprietarul i-a dat în judecată pentru a fi evacuaţi. Au pierdut procesul pentru că nu s-au putut prezenta la termen. Acum au de plată 31 de milioane de lei vechi, cheltuieli de executare şi riscă să ajungă în stradă.

Singurul ajutor pe care îl primeşte fiul constă în mâncarea zilnică de la Cantina Socială.

Cei doi au nevoie urgentă de o locuinţă simplă şi ieftină în care să se poată muta cu puţina mobilă care le-a mai rămas.

Prin intermediul Campus TV, cer ajutorul municipalităţii şi al comunităţii pentru a nu fi nevoiţi să doarmă în stradă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și