Pentru luna decembrie a anului 2016, buzoienii racordaţi la sistemul centralizat au primit facturi mai mari decât în ultima lună din 2015. Motivul, spun reprezentanţii Regiei Autonome, este constituit de temperaturile mai scăzute, în comparaţie cu anii precedenţi. În contextul gerurilor din ianuarie, sumele plătite pentru încălzire vor fi şi mai mari.
Din cauza temperaturilor foarte scăzute înregistrate in decembrie, facturile remise buzoienilor racordaţi la sistemul centralizat au fost sensibil mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015. În medie, diferenţa la facturare, spun reprezentanţii RAM, a fost de 14%. Astfel, dacă proprietarul unei garsoniere a avut de plată 165 de lei, tarifele medii percepute unui apartament cu patru camere au depăşit 400 lei.
Pentru luna ianuarie, sunt prevăzute facturi şi mai „piperate”, mai ales dacă temperaturile sub zero grade se vor menţine. Conform estimărilor, clienţii regiei ar putea scoate din buzunar cu 25 la sută mai mult faţă de luna decembrie.
Buzoienii achită unul dintre cele mai mici tarife pentru gigacalorie din ţară, graţie subvenţiei acordate de primărie. În prezent, preţul subvenţionat este de 185 de lei, restul, până la 460, fiind suportat de municipalitate. (Andrei Solomon)


