O experienţă unică! Asta au trăit elevii Colegiului Tehnic care s-au întors din stagiul de pregătire din Portugalia. Atât liceeni, cât şi profesorii, dar mai ales angajatorii s-au declarat extrem de mulţumiţi de felul în care s-a desfăşurat proiectul, dar şi de lucrurile învăţate. Mulţi dintre elevii reveniţi în ţară s-au împrietenit cu partenerii portughezi şi se gândesc serios să plece la muncă acolo după finalizarea studiilor.
În urmă cu 3 săptămâni, elevii Colegiului Tehnic au plecat la un stagiu de pregătire în Portugalia. După o experienţă unică, liceeni au revenit în ţară total schimbaţi, cu gânduri măreţe şi cu dorinţa de a pleca din nou în Portugalia, dar de această dată la muncă, după finalizarea studiilor.
Liceenii au recunoscut că în ţară nu ar fi putut învăţa atât de mult cat au asimilat în Portugalia şi că de o astfel de oportunitate nu ar fi putut beneficia dacă nu ar fi urmat Colegiul Tehnic.
Profesorii care i-au însoţit pe elevi precum şi partenerii străini au fost extrem de încântaţi de prestaţia liceenilor de la Colegiul Tehnic şi i-au invitat să revină pentru a-i angaja permanent.
Anul viitor, o nouă generaţie de elevi se va bucura de aceeaşi experienţă, pentru că profesorii din cadrul Colegiului Tehnic au aplicat şi au câştigat un nou proiect de practică în Portugalia. (Mirela Copariu)


