O excursie de două zile la Vulcanii Noroioși s-a încheiat nefericit pentru un grup de 36 de copii și trei adulți din Capitală.
Întregul grup s-a cazat în corturi într-un camping situat în apropierea Vulcanilor Noroioși. Duminică dimineață, după ce au servit micul-dejun la restaurantul campingului, turiștii s-au urcat în autocar și au plecat. La nici o oră de mers, unul dintre elevi s-a simțit rău și a început să vomite. În câteva minute, numărul celor care prezentau aceleași simptome a crescut. Unul dintre adulți a sunat la 112, pentru a alerta autoritățile.
În locul indicat au fost direcționate mai multe ambulanțe, care au preluat toate persoanele care au avut de suferit. În total, 11 copii și doi adulți au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Buzău.
Ieri seară, medicii Direcției de Sănătate Publică au fost în control la restaurantul respectiv, de unde au preluat probe.
La fața locului a ajuns și o echipă de la Serviciul de Investigații Criminale Economice al IPJ Buzău, dar și comisarii de la Protecția Consumatorilor.

După câteva ore de verificări, aceștia au decis să suspende activitatea bucătăriei restaurantului din cauza mai multor nereguli descoperite. Proprietarul campingului a primit trei amenzi de la OPC, în valoare totală de 25.000 de lei.
Pe lângă mesele luate la restaurantul unității, turiștii din București și-ar fi preparat singuri masa de seară, cu ingrediente pe care și le-au procurat de la carmangeriile din zonă.
Pentru a stabili cu exactitate cauza îmbolnăvirii în masă, specialiștii de la DSP trebuie să analizeze toate mostrele de mâncare ridicate de la restaurantul din camping. În paralel, au făcut verificări și la câteva magazine din comuna Berca, de acolo de unde membrii grupului au cumpărat ingredientele pe care le-au folosit în prepararea cinei.