UPDATE
IPJ Buzău confirmă faptul că s-a deschis o anchetă în acest caz. Potrivit reprezentanților Poliției, cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,racolarea minorilor în scopuri sexuale”.
*ȘTIRE INIȚIALĂ
Încă un profesor din județul Buzău ,,iese în evidență” cu un scandal sexual în care victime sunt elevii. De această dată este vorba despre un cadru didactic de la Școala Gimnazială „Ing. Oprișan Iarca” din comuna Unguriu, cu vechime la catedra de istorie din această unitate de învățământ din mediul rural. Acuzațiile, care fac obicetul unui dosar penal, sunt foarte grave. Campus TV vă prezintă acest caz, în exclusivitate.
CÂND ȘI CUM A PORNIT SCANDALUL
La începutul lunii martie, directoarea școlii sesiza IPJ Buzău cu privire la un comportament abominabil al cadrului didactic, asta după ce, la rândul său, șefa unității de învățământ fusese sesizată de părinții a două eleve despre derapajele dascălului.
INVITAȚII EXPLICITE LA … SEX
Concret, profesorul, în vârstă de 44 de ani, a fost reclamat că le-a transmis celor două fete (în vârstă de 13 ani – cls. a VI-a, respectiv 14 ani – cls. a VII-a) mesaje explicite, care conțineau aprecieri asupra fizicului adolescentelor, cu invitația, tot fără ocolișuri, de a întreține raporturi sexuale cu el. Mesajele ar fi fost transmise pe chat-ul de pe conturile de Instagram ale fetelor.
ELEVELE, MÂNGÂIATE ÎN TIMPUL CURSURILOR?
Urmare a sesizării primite, IPJ Buzău a deschis un dosar penal pe numele cadrului didactic. În urma audierilor preliminarii, cele două eleve ar fi indicat și faptul că erau mângâiate de același profesor, în timpul cursurilor. Ancheta este în plină desfășurare, sub coordonarea unui procuror.
ȘI-A DAT DEMISIA
La momentul izbucnirii scandalului, conducerea școlii a anunțat și Inspectoratul Școlar Județean, care nu a mai avut timp să facă anchetă internă. Profesorul de istorie și-a înaintat demisia, la scurt timp după ce a fost reclamat de părinți.
***Mâine, CAMPUS TV va reveni cu detalii și reacții pe marginea acestui subiect***
P.S.: Deși cunoaștem identitatea profesorului, am ales să nu o divulgăm, pornind de la mai multe rațiuni, în primul rând de la cea a prezumției de nevinovăție.


