EVACUAREA BAZARULUI, O CERTITUDINE. AICI VOR FI MUTATE SERVICIILE PRIMĂRIEI

EVACUAREA BAZARULUI, O CERTITUDINE. AICI VOR FI MUTATE SERVICIILE PRIMĂRIEI

După o amânare pe fondul numeroaselor reacţii din partea comercianţilor, primarul Constantin Toma a reluat subiectul evacuării Bazarului. Edilul-şef a declarat la Campus TV că măsura va fi impusă anul viitor, iar aici vor fi mutate mai multe servicii ale Primăriei. Se va face economie la buget şi se va putea înfiinţa, astfel, ghişeul unic, a precizat Toma.

bazarEvacuarea Bazarului şi transformarea clădirii într-un sediu secundar al Primăriei sunt certitudini, a afirmat şeful Palatului Comunal, Constantin Toma, în cadrul unei emisiuni la Campus TV. Argumentele ţin de comasarea tuturor serviciilor publice ale administraţiei într-un imobil, cu scopul de a fi înfiinţat un ghişeu unic şi pentru a face şi economie la bugetul local.

Edilul-şef nu a putut preciza o dată clară la care se va da startul mutării comercianţilor din Bazar, însă acest lucru se va întâmpla, cu siguranţă, anul viitor, fiind deja demarate procedurile pentru reamenajarea clădirii.

Ideea evacuării Bazarului a fost avansată la începutul anului, când reacţiile comercianţilor la aflarea veştii l-au determinat pe primar să facă un pas înapoi. În martie, la vizita de la Buzău a fostului premier Sorin Grindeanu, negustorii au primit asigurarea că nu vor fi mutaţi anul acesta. Atunci, alternativa propusă de autorităţi pentru vânzătorii din Bazar fusese relocarea în Galleria Mall. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și