Dacă la finalul sezonului cei de la HC nu știau încă în ce competiție europeană vor evolua din toamnă, azi a fost luată o decizie. Conform clasării, clubul local avea dreptul să joace în EHF European League, o întrecere care presupune un exercițiu extrem de dificil din punct de vedere financiar, dar și sportiv.
Cei din conducere au decis să onoreze competiția, deși aveau posibilitatea de a face demersuri pentru a evolua în EHF European Cup, unde au jucat și anul trecut. Dacă European League e o cupă de elită, care va da mari bătăi de cap jucătorilor, antrenorilor dar și conducerii, spectatorii buzoieni vor fi răsfățați cu cel puțin trei regaluri handbalistice în Sala Rpmeo Iamandi, întrucât se va juca în sistem grupă.
Între timp, HC a avansat serios în clasamentele continentale, grație parcursului bun din EHF Cup, Clubul local este pe 72, un loc onorant pentru o entitate care a apărut abia în 2012. Clasarea poate ajuta și la coeficientul european, spun conducătorii grupării.
Sezonul 2026/27 din EHF European League (masculin) are un format extins la 32 de echipe și debutează oficial cu faza grupelor. Calendarul și componența grupelor nu au fost stabilite încă de EHF.



