Eugen Neagoe, luat cu ambulanța de la stadion. Antrenorul Gloriei este în afara oricărui pericol. Va fi externat în următoarea oră

Eugen Neagoe, luat cu ambulanța de la stadion. Antrenorul Gloriei este în afara oricărui pericol. Va fi externat în următoarea oră

Momente de panică, azi dimineață, la Stadionul Gloria. Lui Eugen Neagoe i s-a făcut rău chiar înainte de antrenamentul programat la ora 11:00, astfel că imediat a fost solicitată o ambulanță. Antrenorul care se afla în biroul său și-a alertat colegii, aceștia sunând imediat la salvare.

Update

În jurul orei 18.00, investigațiile s-au încheiat iar verdictul medicilor a fost unul pozitiv. Starea de sănătate a lui Eugen Neagoe i-a permis acestuia să fie externat. În cazul antrenorului Gloriei n-a fost nevoie de o anchetă derulată la un spital din capitală, fiind vorba, se pare, de un simplu puseu de tensiune care a alarmat pe toată lumea, dat fiind instoricul medical al tehnicianului.

Ştirea iniţială

Imediat după ce a fost transportat la spital, Eugen Neagoe a fost supus unei investigații , cu ajutorul tomografiei computerizate. La această oră, antrenorul este în continuare sub supravegherea medicilor. În cazul acestuia nu a fost oferit încă un diagnostic precis.

În iulie 2019, în timpul unui meci dintre Dinamo și Universitatea Craiova, antrenorul Eugen Neagoe a suferit un stop cardiac pe banca tehnică. A primit îngrijiri medicale de urgență pe teren și în ambulanță, fiind ulterior transportat la spital, unde a fost stabilizat și și-a revenit.

După acest incident, Neagoe a fost externat și i s-a implantat un defibrilator cardiac pentru a-i monitoriza ritmul inimii și a preveni alte probleme similare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și