EPISODUL “APA NEAGRĂ” SE REPETĂ. IERI ŞI ASTĂZI, ÎN TOT ORAŞUL, APA DE LA ROBINET A FOST DE NECONSUMAT

EPISODUL “APA NEAGRĂ” SE REPETĂ. IERI ŞI ASTĂZI, ÎN TOT ORAŞUL, APA DE LA ROBINET A FOST DE NECONSUMAT

Compania de Apă rămâne indiferentă la sesizările buzoienilor.
apa murdaraÎn fiecare zi zeci de oameni atrag atenţia asupra calităţii deplorabile a apei dar acest lucru nu îi determină pe cei responsabili să ia măsuri. Mai mult decât atât, în municipiul Buzău, de ieri după amiază şi până astăzi apa de la robinete a fost neagră, fără ca cineva să dea semne că acest lucru ar îngrijora. Din acest motiv, lenjeriile, feţele de masă şi 4 maşini de spălat ale unui hotel din Buzău au fost distruse.

De luni bune, cetăţenii municipiului Buzău atrag atenţia asupra faptului că apa de la robinete este neagră. De fiecare dată, reprezentanţii Companiei de Apă au invocat diverse motive, ba că sunt lucrări, ba că a fost oprit curentul la staţiile de pompare, ori a fost invocat consumul mare.
rufe murdariteFenomenul s-a repetat şi în aceste zile când de ieri după-amiază şi până astăzi apa de la robinetele buzoienilor a fost neagră. Sesizările din partea telespectatorilor au curs la redacţia Campus TV, cel mai afectat fiind administratorul unui hotel din muncipiu.
Angajaţii hotelului au făcut o sesizare telefonică la Compania de Apă dar nu s-a deranjat nimeni să ia măsuri.
Un telespectator Campus TV ne-a trimis pe adresa redacţiei câteva fotografii în care se poate vedea culoarea maronie a apei de la robinet. Potrivit telespectatorului, fotografiile au fost făcute ieri în jurul orei 15.00. Aşa cum ne-a obişnuit, şi de această dată Compania de Apă are o explicaţie pentru acest incident. Este vorba despre o serie de înreruperi ale curentului electric.
Halucinant este răspunsul dat de reprezentanţii Companiei de Apă atunci când se pune problema despăgubirilor către buzoieni, întrucât este greu de demonstrat faptul că defecţiunile pot surveni în urma furnizării ape murdare.
În tot acest timp, buzoienii plătesc un tarif pentru apă cu mult peste media pe ţară: ocupă locul II după București, cu 5.07 lei/mc, în timp ce o bună parte din judeţe sunt sub pragul de 3,8 lei/mc. Pe primul loc se situează Bucureştiul cu 5.69 lei/mc, urmat de Buzău, Constanţa, Ilfov cu 5,07 lei/mc.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și