Liceenii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, în frunte cu profesoara lor, doamna Elena Dogaru, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană, au organizat azi un simpozion dedicat luceafărului poeziei româneşti.
La împlinirea a 164 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, în acelaşi an în care biblioteca împlineşte 120 de ani iar Colegiul Eminescu 95, aula „Bazil Iorgulesu” s-a dovedit a fi neîncăpătoare.
Înainte de a urmări filmul documentar „Eminescu – călătorie virtuală în absolut”, profesoara Elena Dogaru a ştiut să-l coboare pe nemuritorul Eminescu, luceafărul limbii române, printre noi, muritorii de rând.
Viaţa şi opera marelui poet au fost prezentate succint dar extrem de plastic, într-un limbaj vrednic de subiectul abordat, cu exemple sugestive, unele dintre ele necunoscute auditoriului.
Două reprezentante a unor generaţii diferite, dar care îl au ca idol pe genialul poet şi publicist, au recitat şi au cântat câteva din versurile sale.
Documentarul despre Eminescu a încheiat întâlnirea de astăzi, în amintirea tuturor dăinuind pentru multă vreme versurile eminesciene rostite de mari actori români: Ion Caramitru, Dan Condurache şi Adrian Pintea.
http://youtu.be/qsPEtdM0Pdg


