EGAL CU RAPID. REMIZĂ ALBĂ, ASEARĂ, ÎN CRÂNG
Gloria rămâne echipa care reușește să încurce mai toate echipele cu nume din liga secundă, chiar dacă nu are drept de promovare. Aseară, buzoienii lui Ilie Stan au obținut o remiză cu Rapid, una dintre favoritele certe la accederea în primul eșalon valoric din fotbalul românesc.
După egalul de acasă, cu Ripensia, Rapid a mai fost călcată o dată pe picior, în dansul către promovare. Elevii lui Ilie Stan i-au ținut în șah pe vișinii timp de 90 de minute, în ciuda faptului că buzoienii plecau clar cu statutul de outsideri
Mai mult, gazdele au fost cele care au avut prima ocazie. Vârtej a reluat cu capul dintr-o poziție excelentă, peste poarta lui Horațiu Moldovan .În minutul 15, prin Ciprian Petre. Skipperul Gloriei a tras însă pe lângă poartă, dintr-o poziție favorabilă. Același Petre a șutat puțin pe lângă vinclu, două minute mai târziu.
Rapid a avut, de asemenea, două oportunități mari de a marca. În minutul 29 Hlistei a preferat să tragă de la 16 metri, dar șutul acestuia a fost deviat iar mingea a ajuns, cuminte, în brațele lui Relu Stoian. Vișiniii au mai ratat o ocazia mare de a deschide scorul, în minutul 33. Dandea a reluat cu capul la câțiva centrimetri de bara lateral, într-o situație în care goalkeeperul Gloriei era bătut.
A doua repriză a stat sub semnul echilibrului, dar și a dictonului fotbalistic conform căruia un punct este mai bun decât nimic. Tot Gloria a avut cea mai mare ocazie, în minutul 93, atunci când Moldovan a ieșit defectuos pe o centrare, dar Vârtej a trimis cu capul pe lângă
La finele partidei, Ilie Stan s-a declarat mulțumit de eforul depus de elevii săi. Cu toate astea, în tonul tehnicianului buzoian se simțea regretful ratării unui rezultat mai bun
Remiza cu Rapid nu a ajutat-o nici pe Gloria, grupare care se îndepărtează tot mai multe de play-off
După meciul de aseară, roș-albaștrii se situează pe poziția a 10-a a ligii secunde, la doar două puncte de intrarea în play-off. Cu mențiunea că Gloria a disputant cu două meciuri mai mult decât Csikszereda, ocupanta locului 6. (Andrei Solomon)