MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI ATACUL LA EDUCAŢIA ŞTIINŢIFICĂ. EDITORIAL DE EMIL MOISE

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI ATACUL LA EDUCAŢIA ŞTIINŢIFICĂ. EDITORIAL DE EMIL MOISE

James Watson împlineşte astăzi 85 de ani. La 15 ani a fost admis la Universitatea din Chicago. La 25 descoperă structura ADN-ului, cu Francis Crick, alături de care – împreună cu Maurice Wikins – primeşte premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină, în 1962. Tatăl lui a fost colector de taxe, iar bunica croitoreasă.

În perioada 22.03 – 30.06 2013, Muzeul Antipa din Bucureşti este gazda expoziţiei Human Body, unde vizitatorii pot afla lucruri interesante despre modul cum funcţionează organismul uman. Corpurile, reale, aparţin unor persoane decedate. Prin plastinaţie, sunt disecate şi conservate – folosind lichid siliconat care opreşte  procesul de descompunere – pentru a arăta detaliat fiecare sistem al corpului.

200 de exponate, corpuri şi părţi ale acestuia, sunt expuse în nouă galerii, fiecare pe un anume sistem al corpului, la care se adaugă o galerie privind viaţa fetală şi o alta cu referire la efectele asupra corpului uman, pornind de la alegerile pe care le facem asupra modului de viaţă. În completarea scopului educativ al expoziţiei, organizatorii au angajat studenţi la medicină care răspund întrebărilor vizitatorilor.

Cea mai de succes expoziţie ştiinţifică din lume, Human body, a stârnit curiozitatea şi admiraţia a peste 20 de milioane de vizitatori, de toate vârstele, în oraşe precum: Londra, Amsterdam, Barcelona, Bratislava, Budapesta, Dublin, Kiev, Lisabona, Madrid, Praga, Torino, Viena. Corpurile au fost furnizate de Universitatea de Medicină Dalian din China.

Asocaţia Pro Vita, din nou, a protestat vehement împotriva expoziţiei. „Ce respect poţi sa-i aduci unui cadavru, cat timp îl plimbi prin lume ca sa fie admirat”?, întreabă preşedinta asociaţiei într-o scrisoare deschisă adresată directorului Muzeului.

N-am găsit vreo scrisoare adresată de Pro Vita Patriarhiei Române contra organizării de expoziţii cu “moaşte sfinte”. Nici nu i-am văzut pe membrii acestei organizaţii, îngrijoraţi că 42% dintre români cred că Soarele se învârte în jurul Pământului. Unul dintre elevii de la liceul unde predau mi-a spus, serios şi afectat, că o vecină de-a lui are în pod un borcan cu draci cărora le duce mâncare în fiecare zi la ora 24 (şi nu e singura poveste pe care cu greu reuşeşti să o scoţi din mintea elevilor).

A fost iniţiată şi o petiţie, pentru interzicerea expoziţiei şi pentru înhumarea cadavrelor(!). Probabil că sunt şi petiţii care solicită, pe lângă înhumare şi oficierea unor slujbe religioase… Au mai fost câteva proteste, dar nu au reuşit să adune mai mult de 3-4 persoane împotriva unei expoziţii pe care nu au văzut-o.

În ciuda protestelor din zona religioasă, expoziţia a înregistrat un număr record de vizitatori pentru muzeu, programul zilnic fiind prea mic pentru numărul mare de vizitatori care stau la coadă. În numai 10 zile, peste 10 000 de persoane au vizitat expoziţia, din care 3000 sunt copii.

Faptul că Ministrul Educaţiei a afirmat, la ultima videoconferinţă cu inspectorii şcolari, ”Eu unul nu mi-aş lăsa copiii să vadă o astfel de expoziţie”, poate trece ca o părere a unui părinte care nu este interesat de educaţia ştiinţifică a copilului său.

Imediat, funcţionari din Minister au expediat o adresă oficială, către inspectoratele şcolare, schimbând radical, pentru acest caz particular, procedura admiterii unei excursii şcolare. În plus, funcţionarii au comis un abuz, solicitând şcolilor ca în cazul în care aprobă excursii pentru vizitarea expoziţiei, să informeze părinţii că „există aspecte controversate, generate de tipul de exponate, precum şi un posibil impact emoţional negativ al acestora”.

Reacţia Ministerului Educaţiei nu este o noutate. Nouă, surprinzătoare şi salutară este, însă, reacţia directorului şi muzeografilor Muzeului Antipa care, într-o adresă expediată Ministrului Educaţiei îşi exprimă îngrijorarea cu privire la decizie şi solicită explicaţii, punctând abuzul comis.

Îngrijorarea este cu atât mai justificată cu cât nu există o expertiză, semnată de o persoană autorizată precum un medic psihiatru pediatru, sau un psiholog, specializat în psihologia copilului, care să ateste pericolul generat de vizitarea expoziţiei

Eu am devenit imun la deciziile absurde ale Ministerului Educaţiei care, în fapt, întunecă minţile copiilor cărora este obligat să le asigure educaţia. Decizia îmi sună familiar.

Cum altfel să fi reacţionat Ministerul Educaţiei când în aproape toate sălile de clasă sunt afişate simboluri religioase, fără a se observa vreo schimbare, în bine, în comportamentul elevilor, în multe şcoli fiind amenajate adevărate altare, sau construite biserici? Cum altfel, când la începutul anului şcolar, în aproape toate şcolile din România sunt oficiate slujbe religioase? Cum altfel, când disciplina Religie, confesională, este reglementată astfel încât copiii sunt obligaţi să o urmeze deşi aceasta este infracţiune, reglementată în Codul penal? Cum altfel, când profesori de religie (mulţi dintre ei preoţi) sunt titulari, deşi disciplina are caracter de disciplină facultativă? Cum altfel, când profesorii de religie sunt şi diriginţi, ori directori de şcoli, ori inspectori şcolari generali, sau directori generali în Ministerul Educaţiei? Cum altfel, când în manualele de religie pentru clasele primare copiilor li se spune că ajung în iad sau păţesc fapte rele dacă nu merg la biserică, Ministerul Educaţiei afirmând că nu poate interveni în conţinutul manualelor? Cum altfel când un profesor de religie, preot, a fost cercetat penal pentru că bătuse un elev şi calomniase o elevă, care solicitaseră să nu frecventeze disciplina religie şi şcoala, inspectoratul, respectiv Ministerul, nu au avut nicio reacţie? Ştiţi cazul băieţelului de clasa I care a fost agăţat în cuier de un preot la o şcoală din Bucureşti în urmă cu câţiva ani? Dar al fetiţei de clasa a IV-a care a ajuns anul trecut la psiholog după ce desena numai cruci şi era tot mai tristă, ca urmare – aşa cum a declarat psihologul – a orei de religie unde copiilor li se spunea că dacă nu merg la biserică vor muri cu părinţi cu tot şi vor ajunge în iad, iar directoarea şcolii nu a luat nicio măsură? Daţi-mi 100 de pagini şi le voi umple pe nerăsuflate cu mii de astfel de exemple, reale.

Domnule Director al Muzeului Antipa, domnilor muzeografi, reacţia Ministerului Educaţiei este, în logica funcţionarilor din această autoritate centrală, normală. Felicitări, pentru reacţie! Eu am reacţionat din prima zi în care am fost cadru didactic. Să sperăm că vor fi tot mai mulţi cei care se vor trezi şi vor reacţiona.

Domnule Ministru al Educaţiei, ştiţi care a spus James Watson, că a fost cel mai mare noroc din viaţa lui? “Faptul că tata nu a crezut în Dumnezeu!”

Emil Alexandru Moise

(Invitat permanent, marți, la Campus TV, ora 20:00)


49 Comentarii la: “MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI ATACUL LA EDUCAŢIA ŞTIINŢIFICĂ. EDITORIAL DE EMIL MOISE

  1. Nene, da’ esti dereglat rau de tot.Ne-am prins ca stii sa repeti un comment de 12382378 de ori, dar cel putin fii si tu putin mai creativ.Nu de alta, dar daca argumente nu ai, macar ceva variatie sa livrezi daca nu, fereasca al de sus, ceva material intelectual.Ehe, utopii 😀

  2. Wow, avem inca un expert in psihodiagnostic si psihometrie chiar de la distanta.Cat despre tot commentul tau aberant hai sa-l rezum eu intr-o propozitie scurta: „am un eu prea mic si-s personalitate histrionica, hai sa ma leg de ce / cine pot, ca poate-poate imi dau si eu ceva dopamina in circuite”.Si daca repetarea ad nauseam unui mesaj are vreo legatura cu fondul mesajului, atunci pot spune ca ai atins esenta :))

  3. Nu cred ca inteleg,cred ca nu le-a dat in gand pana acum!

  4. Nu!Ei dovedesc,ca niste crestini ce sunt,cat inteleg ei din cititul bibliei si ascultarea predicilor in biserica!Nu vezi cata toleranta,cata iubire pt.aproapele etc.reese din comentariile lor?

  5. Intr o tara primitiva, prostimea face legea iar politicul este subordonat gloatelor. Nu se poate schimba nimic, oricine va incerca sa schimbe ceva sau va indrazni sa atraga atentia asupra crizei morale si intelectuale in care se afla Romania va fi linsat public. Religia, coruptia si degradarea intelectuala sunt intotdeauna intalnite impreuna. Romania este o cauza pierduta, o gloata de crestinopati cu mintile spalate de televizor si biserica. Lupta pentru schimbare este o naivitate, o cauza pierduta, astfel de articole sau actiuni de constientizare a opiniei publice sunt pierdere de timp…

  6. Buna seara!
    Va multumesc pentru aprecieri!
    O seara buna,
    Emil Alexandru Moise

  7. domnule „educatie si viata….” ati avut NEFERICITA idee de a va folosi de drama unei familii pentru a da greutate si valoare comentariului dumneavoastra! grotesca idee! un singur lucru vreau sa va aduc in atentie! daca spuneti ca biserica, prin reprezentantii ei sunt suportul acestei familii(desi de obicei nu e adevarat!), aflati ca produsul stiintei, respectiv medicii( care au studiat pe cadavre -ORIBIL, nu?) sunt singurii care pot face ceva si lupta pentru asta, pentru a salva celalalt copil al bietilor oameni! in alta ordine de idei, raman la parea mea ca ministru e unul din punctele de plecare al acestei campanii „anti stiinta”! parerile personale se emit in cadre personale, in calitate de simplu cetatean, nu in video conferinte!

  8. Alex, schema este simpla chiar si pentru tine. Sper. Iata: detinutii nu sunt impuscati, ci electrocutati, infometati sau torturati psihic pana la cedare. Tocmai de aceea sunt detinuti si nu simpli condamnati la moarte. BLING! Dupa aceea, cadavrele sunt declarate drept neidentificate, tocmai pentru a putea fi vandute fabricilor care le pastineaza, In ce scop? Tocmai pentru a nu putea fi revendicate de rude sau declarat martir. BLING! Stii ce s-a intamplat cu trupurile revolutionarilor din Timisoara? Au fost transportate tocmai la Bucuresti, ca sa fie arse. Stii ce identitate aveau? Eeeexact, neidentificati. Cadavrele plastinate sunt inchiriate catre expozanti, facultati de medicina sau institute de cercetare, pe bani grei. Nu doar gloantele pot ucide, domnule. Iar putina gandire critica e mai buna decat replicile care se vor destepte, dar nu au substanta. Succes!

  9. Atat timp cat exista virusi ca cel de sus, de peste tot, si peste noi, nu stiu ce se poate face.
    Ma refer la oameni asemanatori neobositului astuia care polueaza pe fiecare dintre noi.

  10. Ei, usurel…aia din cipru inca nu au varsat efectiv banii. Nici nu vor fi ceruti oficial. Politica si PR se face si la biserica cipriota.

  11. Ioana, ai vazut pana acum un protest la spitalul universitar sau la morga? NU. Ingrijoratii astia inteleg totusi ca fara studii stiintifice pe cadavre nu ar putea fi operati si ar muri prea devreme. Inteleg si ca un chirurg nu poate sa le deschida lor burtile pana nu exerseaza pe cadavre. Aici le convine manusa situatia. Nici popii nu ii instiga atunci cand e vorba de asta. Pentru ca si popii au nevoie de chirurgi pregatiti. Inca nu am auzit de un preot cu peritonita operat sau salvat miraculos de vre-un zeu. Dar de multumiri fierbinti la nenea invizibil si barbos imediat ce scapa de sub bisturiul unui om de stiinta… Ipocriti. Pardon. Religiosi si ipocriti. De fapt gresesc din nou, ambii termeni descriu acelas lucru.

  12. Neah…intrebarea e cum dracu de ai supravietuit matale pana acum? Banuiesc eu ca nu folosesti termenul „jigodie” in adresari directe fata in fata cu alti oameni. Aici pe net, sanchi, esti in siguranta si ai dreptul sa scrii. Eu personal cred ca iti pui prea multe intrebari si ca te crezi prea important si inteligent in general. Calm, calm… fii zen si intelept. Te surmenezi si ce se face tara fara parerile tale.

  13. Corect! Da’ cum poti face sa inteleaga si ultra religiosii care nici macar cartulia aia in care cred orbeste nu au citit-o?

  14. Da, da…si marmota invelea cicolata in staniol. Ce imi plac mie oamenii convinsi de teoriile conspirationiste. La aparat de „traditii”, biserici si popi, icoane sunteti primii. Cand e vorba sa va aparati libertatile si drepturile intradevar importante…nici nu realizati cand va sunt luate. „Suspendate” e termenul potrivit, corect politic. Nu realizeaza nimeni ca e stupid sa vina unii sa protesteze cerand inhumarea si slujba religioasa, ortodoxa evident, pentru niste chinezi care sunt fie atei(sunt multi rau prin China) fie budhisti (astia se incinereaza) fie urmau o forma de animism budhist?

  15. Aveau si ceva dovezi protestatarii aia? Stiti cum se executa puscariasii in China? Un singur glont de pusca, 7,62, de la un metru, in ceafa. Eu am vazut mumai cranii intacte pe acolo. Si fete intregi. Plus ca nu cred ca un cadavru de activist politic ar putea fi lasat sa iasa din tara in orice forma. Exista pur si simplu riscul sa fie transformat in martir. Acei detinuti executati dispar fara urma, pentru totdeauna. La intrebarea cu ruda din inchisorile comuniste nu raspund nimic. E adresata lui Moise si nu v-ar conveni raspunsul.

  16. Pai si daca se straduiesc de pomana, nu isi vad ei mai bine de viata lor tampa si fara rost in loc sa si-o iroseasca pe aici? Zic si eu…

  17. Bah prapaditule, tu chiar crezi ca spamul tau de oligofren va opri pe cineva care vrea sa citeasca toate comentariile sa o faca? Cretin congenital. Recomand stergerea de spam prostesc. Nu mai poate omul sa se certe cu cineva de tine si copy-paste-ul tau la o ineptie de palmas necalificat in agricultura. 🙂

  18. A auzit, pe dracu sa il ia, de bun simt si limbaj de om normal la cap. In schimb a auzit el ce cool e sa spamezi cu copy-paste. A auzit si de cum se face un note pad document, stie si sa il deschida de mai multe ori. Te joci cu prostul? El e mereu proaspat si insistent in prostia lui. Si are mereu aceeasi teza: Daca esti intelectual si pari mai destept ca mine te injur si te trimit la munca de necalificat pe care o fac si eu. Doar nu o sa incerc sa ma dezvolt si eu personal, trebuie sa te cobori tu la nivelul meu. Din pacate e plina tara de avortati ca el. Asta e.

  19. Domnule profesor Moise, nu sunt de acord cu dvs., insa nu din punct de vedere religios. Intamplator am vizitat muzeul Antipa chiar zilele acestea si am putu vedea cum langa coloana ce astepta sa intre la expozitia de cadavre, erau si cativa protestatari. Initial am crezut ca este vorba tot de practicanti religiosi, dar pliantele pe care le distribuiau scoteau la iveala ca acele copruri fusesera ale unor detinuti politici chinezi, persecutati tocmai din cazua convingerilor lor revolutionare. Sa inteleg ca provenienta acestor cadavre va lasa indiferent? Daca o ruda de-a dvs. ar fi fost ucisa in inchisorile comuniste, ati fi aprobat expunerea in acest fel?

  20. Am o verisoara care spune de mii de ori pe zi „ne asculta aia” Nu conteaza de unde, din perete, la telefon, din podea …. iei ne asculta.
    Omule, al 2-lea sfat: du-te si te cauta. Poate te gasesti.
    Domnule Moise, nu am cuvinte, imi pare rau ca exista astfel de nulitati, e putin spus. Articolul este foarte bun. Simplu spus si nimic mai mult.

  21. Mi-e mila de cei din jurul dumneavoastra. Au o grea povara de dus. Si cand ma plangeam de viata mea! Pai e floare la ureche in comparatie cu a suporta asa ceva zilnic.

  22. Dar stiu ca ai probleme mari nene, ai nevoie neaparat de consiliere psihologica. De fapt mai bine, ia da matale o fuga la biserica si vorbeste cu parintele, spovesdeste-te, vezi ce zice, apoi intoarce-te si mai scuipa putin. Io o sa-mi iau umbrela.

  23. Vai si amar de capul tau! Felul in care vorbesti spune totul despre tine si credintele tale.

  24. „da, știu, voi nu citiți altceva decat biblia”
    Vlad, nici Biblia nu o citesc cei la care te referi 😉
    Daca ar citi-o nu ar mai pupa mostele 🙂

  25. Mesajul tău ilustrează perfect cât de buni şi echilibraţi îi face religia pe oameni. Apropo, se pare că-ţi pasă mult mai mult de salariul altuia şi de „imaginea României” decât de drepturile miilor de copii pe care Moise încearcă să-i apere. Mare păcat, ruşine să-ţi fie.

  26. Un copil format si educat de la o varsta frageda de catre parinti responsabili, va fi curios si dornic in a acumula noi si noi cunostinte pentru o maturizare normala fara mistic si manipulare.
    A fi informat, inseamna a fi puternic. A fi inoculat cu dogme religioase, inseamna frica eterna. Prin frica nu vei fi niciodata capabil de curaj si de gandire rationala.
    Intotdeauna manipularea se potriveste ca o manusa fricii.

  27. bai nulitate, tu cu neamul tau de prosti inculti si frenetici religiosi, din pacate profesorii de filosofie sunt tot mai putini, daca moise preda filosofia il admir, pt ca incearca sa se bata cu morile de vant pe bani de nimic. In loc sa-l apreciezi ca incearca o deschidere a mintilor copiilor normal ca tu biped cu minte de nevertebrat il injuri pentru simplul fapt ca are o alta opinie. a si vad ca esti si anonim.. e clar

  28. Atat prostie intr-un singur comentariu nu am putut sa vad. Omule, tu te uiti ce scri, tu gandesti inainte sa vorbesti? Pe bune, numai un dezaxat poate face asemenea acuzatii nefondate la un articole rational ce dezbate o problema a societatii romanesti ignorata in mare parte de autoritati.

    Daca se comite un abuz, nu ai dreptul sa mergi la CEDO? Ca ce chestie, ca sunt crestinii-ortodocsi mai cu mot? Ca ei au bilet de la guvern ca pot face ce vor in tara asta fara sa le pese de cei din jur?

    Ce-ar fi ca tu sa muncesti unde doresti tu si sa nu te doara pe tine unde munceste altul si cum isi castiga existenta? Sau nu poti fi fericit daca vecinul nu face ca tine?

    Singurul dereglat mintal de pe-aci esti tu. Ai toate simptomele, paranoie la greu, acuzatii nefondate, si faptul ca nebunii, in general, sunt de parere ca altii sunt nebuni iar ei sunt perfect sanatosi.

    In loc ca lumea sa se bucure ca mai avem profesori rationali si cu decenta in invatamantul romanesc, noi ii jignim si ii apostrofam. Pai fratilor, va mirati ca de nu merge invatamantul romanesc? Aveti in fata un speciman ce reprezinta dovada vie a stagnarii acestui stat, a prostirii si indobitocirii populatiei. Un om robotizat, care traieste la mila statului si la mila unor sarlatani in sutana. Un om ce nici macar nu e in stare sa combata un articol, insa prefera, din lipsa de argumente, sa combata persoana.

    Nu prietene, tu esti o nulitate, esti un om care are creier dar refuza sa il foloseasca, o simpla leguma plimbata prin mainile unor escroci.

  29. Eu zic că incapacitatea ta de înțelegere a unui text scris se evidențiază din răspunsul tău. Nu ai înțeles că, de fapt și de drept, eu îi condamn pe cei ca tine, ignoranții și vanitoșii religioși care se simt lezați prin locuri rușinoase în momentul în care cineva le pune la îndoiala credința. TU și cei ca tine sunteți o mizerie a speciei umane.

  30. Il plateste statul la fel de usor cum plateste si idiotii ca tine ….idioti mult prea interesati de cum ne vede lumea decat de adevar….

  31. Mi se pare de-a dreptul frapant că există atât de multe persoane lipsite de rațiune și care ar spune absolut orice și ar împroșca cu oricât de mult noroi pentru a-și expune povestirile imaginare. Oameni buni, majoritatea dintre voi aveți peste 20 de ani și sunteți incapabili de a face diferența dintre basmele lui Petre Ispirescu și realitatea înconjurătoare. Cum e posibil ca dupa atâția ani de cărți citite(da, știu, voi nu citiți altceva decat biblia) atât de literatură, cât și de literatură de specialitate- pentru că sunt sigur că mulți dintre voi aveți studii universitare- să nu vă puteți dezvolta un spirit critic ? Cred că Darwin s-a înșelat amarnic în „Evoluția speciilor”. Omul modern involuează în cel mai grotesc mod posibil și preferă să se mintă singur sub pretextul „va fi mai bine”. Deschideți-vă ochii, oameni buni ! Deschideți-vă ochii și încetați a vă mai lăsa manipulați și conduși de enoriașii vostri atat de dragi vouă, daca nu pentru dumneavoastră, măcar pentru copiii și viitorii voștri copii care cresc într-un mediu medieval.

  32. Buna seara,

    Va multumesc pentru comentariu! Da, ati punctat bine! Cei care tipa atat de tare ca sunt crestini dovedesc ca nici macar nu stiu ce inseamna crestinismul…
    o seara buna,
    Emil Moise

  33. Buna seara Domnule Agafitei,

    Va multumesc pentru comentariu! Partea mai groaznica e ca ignoranta are stampila Ministerului Educatiei!
    O seara buna,
    Emil Moise

  34. ma scuzati ca intervin si eu aici desi nu e treaba mea. totusi, din pura curiozitate intreb, de ce atrageti atentia dlui moise ca ar fi isteric FOLOSIND DVS INSIVA UN LIMBAJ DE ISTERIC? nu ati auzit de politete, de bun simt, de dialog? indiferent cui ar fi apartinut corpurile acestea in timpul cat au fost in viata, acum ele sunt expuse in muzeu in scop exclusiv stiintific. probabil asta va deranjeaza, pentru ca nu intelegeti, si ca si cainele meu rex, care se teme de fulgere, va temeti si dvs de ceea ce nu intelegeti. ati putea oare sa va intoarceti in secolul din care apartineti si sa nu mai trageti inapoi restul romaniei? sau macar sa va refulati frustrarile in alta parte? probabil ca nu, dar oricum va multumesc pentru ca m-ati citit pana aici. la nerevedere.

  35. Da, donarea organismului decedat pentru a fi studiat este un mare pacat pentru biserica. Conform religiei crestine, omul mort trebuie inmormantat cu slujba religioasa. Lumea este prostita de aceasta religie intr-un mod ingrijorator, daunator cunoasterii stiintifice.
    Emil, iti sugerez o alta dezbatere: De ce sinucigasilor nu li se face slujba religioasa?
    In totalitatea cazurilor, sinucigasii sunt afectati psihic. De ce boala psihica nu este recunoscuta de biserica, ea fiind o boala lasata de Dumnezeu pe pamant? Daca mori bolnav de cancer sau de ciroza, ai parte de slujba religioasa iar daca mori pentru ca esti afectat psihic, religia nu te recunoaste ca fiind suflet al lui Dumnezeu. Explicatia crestina mi se pare puerila: pentru ca noi n-avem dreptul de a ne lua viata, numai Dumnezeu are acest drept…

  36. Buna ziua . Sunt ateu , si nu ma intereseaza parerea altora despre mine . Cu atat mai putin sa incerc sa ma ascund sub un pseudonim . Domnule/doamna , pe langa ca folositi argumentare ad hominem , nici macar nu e bine alcatuita. Unde apare „ridicolul” in articolul de mai sus? Si observ , ca un crestin adevarat ce sunteti , folositi capslock-ul. Adica urlati. Nu aveti nici cea mai mica idee ce reprezinta expozitia , ce prezinta si care e scopul ei . Din comentariul dumneavoastra mai lipseste : „religia stramosilor nostri geto-daci” , „adevarata credinta” si „o sa arzi in iad” care totusi pare oarecum insinuat printre randuri ;). In schimb , domnule Moise , toata stima si aprecierile mele pentru un articol subiectiv , concret si bine alcatuit , ce pune in tema nivelul ignoantei din Romania 😐 . Felicitari.

  37. Da cred ca acesta expozitie de la Muzeul Antipa a stricat periplurile care erau deja comandate cu tot felul de moaste nesiliconizate, numai bune de adunat bruma de bani de prin buzunarele oamenilor. O afacere super nefiscalizata si mai ales aducatoare de profit major pentru unii. Numai ca la Muzeul Antipa totul este fiscalizat iar statul castiga. Pe cand la biserica se tot scarpina cu degetul in barbie si nu stie statul cum sa faca. Daca ii strange cu usa le e frica de blesteme, daca ii lasa pierd cascavalul care se duce in buzunarele largite ale popilor. Si pe deasupra mai cer si alte 500 milioane de euro sa termine niste ziduri reci si megalomanice, in timp ce saracii mor de foame si de frig… Halal stat in stat si biserica asta care 100% este doar politica. Si nu invata nimic de la mai marele bisericii surori din Cipru care a pus la bataie bogatia bisericii sa scoata tara din criza, in timp ce la noi cere de unde nu este…
    La asa stat asa capusa…
    Iar Emil Moise nu face altceva decat sa arate cu degetul ce face o biserica care ar trebui sa faca altceva… pacat ca sunt putini ca preotul care are grija de atatia copii. Ca restul e vai de ei…
    Pacat ca Emil Moise este doar o voce, dar este permanenta si auzita, se pare, altfel nu ati intra atat de grav cu bogancii prin comentariile acestea…
    Doamne scapa-ne de farisei.

  38. Buna ziua,

    Va multumesc pentru comentariu! Comentariul despre care vorbiti pleaca de la un atac la persoana. In rest, ati punctat corect. Va doresc o zi buna,
    Emil Alexandru Moise

  39. Primul observatie ar fi ca nu se intelege scopul si nici rostul comentariului.
    O a doua observatie ar fi ca un ziarist face ce stie mai bine – scrie, iar un popa ar trebui sa faca ce stie mai bine; un popa nu e calificat in psihologia copilului, nu e calaficat in a trata traume rezultate in urma decesului unei persoane dragi, nu e calaificat in biologie, nu e calificat in stiinte, nu e calificat in ginecologie, ci este calificat in teologie si va promova viziunea lui asupra lumii, partinitoare institutiei care l-a format si care ii da „putere”, nu neaparat una ancorata in realitate si in ratiune.
    o a treia observatie ar fi ca acei copii crescuti de „parintele” Tanase sunt doar un strop de apa intr-un ocean. Un ocean atat de mare incat nu va lasa sa vedeti adevaratele probleme din spatele acelor copii abandonati la a caror existenta chiar biserica si Pro-Vita contribuie in mod activ! dumneavoastra chiar credeti ca 328 de copii fac primavara? chiar credeti ca 328 de copii hraniti si adapostiti scuza atitudinea generala lipsita de ratiune a bisericii? si in ultimul rand, chiar credeti ca nu li se cere nimic copiilor? ba, li se cere, li se cere credinta si obedienta absoluta, altfel nu li s-ar oferi tot ce li se ofera
    Ce a facut jurnalistul? contributia lui e una lipsita de fatarnicie, contributia lui este de a expune si diseca adevaratele probleme din societatea romaneasca.

  40. Pentru persoana care comentează agresiv sub diferite nume:

    Prin atacurile repetate la adresa autorului articolului nu dovediţi decât proasta dvs. calitate umană. Ca să nu vă faceţi de ruşine şi mai mult, ar fi o idee grozavă să vă vedeţi de treabă, oricare ar fi aceea: îndobitocirea propriilor copii, de exemplu, pupatul de cadavre la biserică sau visele ude pe care le aveţi cu bărbaţi invizibili din cer.

  41. Buna ziua,

    Va rog sa va revizuiti modalitatea de adresare si o sa incerc sa va raspund la comentarii!
    Va doresc o zi buna!
    Emil Alexandru Moise

  42. Buna ziua,
    Daca veti reusi sa schimbati modalitatea de adresare, o sa va raspund la comentarii. Nu de alta, dar – nu-i asa? – din respect fata de ceilalti cititori, e bine sa postam comentarii civilizate, fara jigniri si coerente. Sigur, unii dintre noi pot avea probleme provenite din violenta pe care a trebuit sa o suporte in familie, dar in acest caz ne putem abtine de la comentarii, daca nu putem sa scriem civilizat.
    Va doresc o zi buna,
    Emil Alexandru Moise
    p.s. Un mic raspuns v-am oferit, totusi, mai sus, la celelalte comentarii, identice de altfel, ale dumneavoastra.

  43. Buna ziua,
    V-am raspuns deja, la postarea pe care ati scris-o, sub alta semnatura, putin mai sus.

  44. Buna ziua,
    Usor, usor, incepeti sa nu mai postati sub un nume, desi era clar ca cel putin 10 nume sub care semnati textele scabroase, identice si subculturale, erau ale uneia si aceleasi persoane. As vrea sa va raspund, dar in fapt scrieti fara sa spuneti nimic…
    Va doresc o zi buna,
    Emil Alexandru Moise

  45. Buna ziua,

    Va cer scuze, dar, pe de o parte nu am inteles ce ati dorit sa spuneti cu comentariul acesta, iar pe de alta parte, cred ca este un comentariu extrem de dur, in care amestecati lucruri foarte sensibile si dureroase, precum moartea unui copil in urma unui accident, cu un articol care nu are absolut deloc legatura cu situatia pe care o prezentati.
    Ca sa raspund totusi la nelamurirea pe care lasasti sa se inteleaga ca o aveti, faptul ca articolul face trimtere la religie, este datorat, asa cum rezulta clar din articol „argumentelor” venite din zona religioasa care, in mod nejustificat, au motivat functionarii Ministerului Educatiei sa redacteze adresa compatibila cu gandirea din Evul Mediu.
    In plus, vreti sa spuneti ca religia, sau Biserica, nu pot fi criticate? De ce nu? Cat despre parintele Tanase care ar fi crescut 328 de copii… cred ca realizati ca este o grozavie inimaginabil de mare…In Romania, mai mult de jumatate din familii abia daca pot sa creasca 2/3 copii… Parintele – cum ii spuneti – Tanase e vreun zeu? Poate ca mai are cateva zeci de angajati, v-ati gandit? Si fonduri pe care le primeste, nu? Mai stiu un caz, in Buzau, al „parintelui” Milea care, tot asa, a plecat de la cativa copii si acum are una din cele mai prospere afaceri pe zona sociala din Buzau, iar cu privire la cum sunt tratati copiii in fundatia sa sunt multe suspiciuni…
    Va doresc o zi buna!
    Emil Alexandru Moise

  46. Buna ziua,

    Va multumesc pentru comentariu! Cel putin in relatarea din articolul semnat de mine, nu ministrul este problema, sau cel putin nu in mod direct. Daca ministrul educatiei nu doreste sa isi lase proprii copii la expozitie, este problema domniei sale – si sigur, ne putem intreba cum de avem un astfel de ministru. Problema este insa a functionarilor care, dorind sa il perie pe ministru au redactat acea adresa de restrictionare a excursiilor la expozitie. Adresa nu este semnata de ministru si putem presupune, pna la proba contrarie, ca nu si-o asuma. Caz in care ar trebui sanctionati functionarii care au intocmit-o.
    O zi buna,
    Emil Alexandru Moise

  47. Va urmareste cumplit o frustrare personala si, de fiecare data, de la orice subiect ati porni, tot la Biserica ajungeti. Dar haideti sa ne facem ca nu va vedem frustrarea si ca luam articolul ca atare: la Limpezis un TIR a lovit si omorat o tanara eleva. Fata mai avea acasa 7 frati, pana anii trecuti cand unul dintre ei a decedat de boala. Va rog acum pe dvs. care pareti preocupat pana peste cap de chestiuni sociale, va rog sa mergeti acolo, acasa la acea fata, si cititi mamei indoliate acest articol al dvs. Si spuneti-i acolo cum e mai bine sa se faca in tara asta. Stergeti-i lacrimile de mama cu cuvintele dvs.”. Spuneti-i si de acel lichid siliconat. De stiinta, de Watson si de cine mai vreti dvs. Luati si acele 100 de pagini pe care spuneti ca sunteti gata sa le scrieti… mergeti si la sora ei, aflata si ea pe patul de moarte la un spital din Bucuresti. Dati-le mesajul dvs. Sigur va merita. La asociatia Pro Vita sa nu va duceti pentru ca veti fi surprins de ridicolul in care va aflati. Parintele Tanase a crescut acolo 328 de copii abandonati de parinti. Un sat intreg de suflete crescute de acest Parinte. Dumneavoastra, domnule critic, CE ATI FACUT ?

  48. cu asa ministru limitat , ne mai intrebam de ce nu merge treaba NICI in educatie! ma mir ca nu interzice autopsiile pe cadavre!….

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și