La sfârşitul lunii aprilie, Campus TV informa asupra intenţiei Companiei de Apă de a cumpăra Hotelul Crâng de la patronul Ion Nazâru.
La momentul respectiv, ambele părţi au confirmat negocierile, dar au lăsat a se înţelege că mai sunt amănunte de pus la punct.
Astăzi, Campus Tv a obţinut din mai multe surse informaţia că firma de apă din Buzău a achiziţionat hotelul. Dovada o reprezintă şi faptul că societatea şi-a montat propriile bariere la intrarea în parcarea hotelului. În plus, paza hotelului este asigurată de Poliţia Locală, cu care Compania de Apă are contract.
Hotelul a fost eliberat de câteva zile de fostul proprietar de mobilier, iar angajaţi ai Companiei de Apă vin zilnic pentru a găsi cele mai bune soluţii de transformare a hotelului în sediu de firmă.
Cu două luni în urmă, Adunarea Generală a Acţionarilor de la Compania de Apă a aprobat un credit de 1,5 milioane de euro, pentru cumpărarea hotelului. Achiziţia a fost motivată de numărului tot mai mare de angajaţi ai companiei care şi-a extins serviciile şi în 18 comune din judeţ.
Cunoscut azi sub sigla de Hotel Crîng, ansamblul are 12 camere single, 28 de camere duble, 6 apartamente, trei săli de mese şi o parcare de 35 de locuri.
Anunţul de vînzare a fost postat de mai mulţi ani pe site-urile de specialitate, iar iniţial preţul a fost de 1,5 milioane de euro. (Auraş Tereacă)



…numarul tot mai mare de angajati?! Cati angajati are pana la urma aceasta societate? Mai bine ar scadea pretul apei si ar elimina plata pentru apa de ploaie. La noi nu se realizeaza acest lucru, dar apa ar trebui sa fie gratuita sau oferita la un pret foarte mic, deoarece lipsa acesteia sau folosirea ei cu moderatie pentru a face economie la bani poate duce la imbolnaviri grave sau chiar la deces. In 2015 nu trebuie sa fie un lux sa ai apa, sa te speli, sa bei apa,ori de cate ori ai nevoie. PSD-ul al trebui sa gandeasca altfel daca tot are politici sociale. In loc sa dea subventii sau ajutoare mai bine ar reduce preturile aducandu-le la valoarea lor reala.
Nu ma mira ca cei de la CAB se vor muta intr-un hotel, sa nu uitam ca avem evidenta populatiei intr-ul mall, iar din toamna, tot in acel mall va functiona si judecatoria. Buzaul este un oras atitpic condus de catre niste infractori care se imbogatesc de la an la an.
In 2016 vor fi alegerile locale si, daca va candida, tot Bosco va iesi pentru ca cei care aleg sunt prosti!