DRUMUL CĂTRE NOBEL A TRECUT ŞI PRIN BUZĂU. DE „ZIUA CERCETĂTORULUI”, BUZOIENII SE MÂNDRESC CU GEORGE EMIL PALADE

DRUMUL CĂTRE NOBEL A TRECUT ŞI PRIN BUZĂU. DE „ZIUA CERCETĂTORULUI”, BUZOIENII SE MÂNDRESC CU GEORGE EMIL PALADE

1De două decenii, România sărbătoreşte, la 19 noiembrie, Ziua Cercetătorului. Data aleasă trimite la ziua de naştere a lui George Emil Palade, statul român omagiind astfel un savant de excepţie, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină. Palade obişnuia să se prezinte prin formula : “cercetător american, născut român”. Iar noi, buzoienii, ne amintim cu plăcere că drumul său către Premiul Nobel a trecut şi prin Buzău.

În urmă cu 90 de ani, George Emil Palade, ieşean de origine, dar stabilit cu familia la Buzău, devenea elev al Liceului Bogdan Petriceicu Hasdeu. Dotat cu calităţi de excepţie, a fost „primul cu cunună” din clasa I până într-a VII-a, impresionând „prin capacitatea de concentrare, prin memoria ieşită din comun, prin seriozitate şi putere de muncă“. După absolvirea liceului, Palade a devenit student al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, unde a intrat şi a absolvit primul, cu media 10 – mai târziu, într-un frumos gest, savantul a donat Facultăţii colecţia sa de medalii şi titluri, pentru a stimula generaţiile ce vor veni. În 1946, Palade a părăsit România, activând ca cercetător şi profesor de biologie celulară la Institutul Rockefeller din New York, apoi la Facultatea de Medicină a Univeristaţii Yale. Ulterior, el a devenit membru al Academiei de Ştiinţe a SUA.

Primirea Premiului Nobel în 1974 ,,pentru descoperiri (…) ce au avut un rol esențial în dezvoltarea biologiei celulare moderne” a fost centrul de greutate al unui destin de excepţie, derulat de-a lungul a 96 de ani. Palade a murit în 2008, iar cenuşa sa a fost împrăştiată de către copiii săi în Masivul Bucegi. Cunoscuţii îl caracterizau ca fiind perfecţionist, echilibrat, şarmant dar mai ales modest. El continuă să fie model şi sursă de inspiraţie pentru cercetători. Profesorul James Rothman, laureat al Premiului Nobel în acest an, i-a mărturisit recunoştinţa afirmând: „Munca mea in ceea ce priveşte membrana celulelor a fost inspirată de munca lui George Palade.”

Palade nu a renunţat niciodată la cetăţenia română; de asemenea, a rămas un pasionat al istoriei României şi un cititor fidel al scriitorilor români (cerea familiei să îi trimită cărţi de Eminescu, Blaga, Arghezi). El i-a susţinut pe oamenii de ştiinţă români, cerând preşedintelui Nicolae Ceauşescu, într-un raport consistent şi argumentat, să lase cercetătorii să plece în străinătate.

2În oraşul nostru, la Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu”, marele savant este omagiat în fiecare an în cadrul „Zilelor George Emil Palade” din luna noiembrie, când sunt prezentate comunicări ştiinţifice ale elevilor şi profesorilor. Amintim, din activitatea desfăşurată săptămâna trecută, câteva conferinţe: „Sunetul între ştiinţă şi artă”, „Interdisciplinaritatea în ştiinţe”, „Robot Line Follower”.

Buzăul îşi îmbrăţişează valorile, iar acestea nu uită de unde au plecat. Într-o scrisoare către foştii săi colegi de liceu, George Emil Palade îşi amintea cu drag de oraşul nostru: ,,Cei 50 de ani care au trecut din 1930 până astăzi nu m-au făcut să uit Buzăul din anii tinereţii noastre, şedinţele de preparare a lecţiilor pentru a doua zi în sufrageria din strada Unirii (…), vizitele la podgoriile de sub dealul Istriţei sau activităţile sociale (…) la Târg la Drăgaică”.

Alina Moise

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și