Drapelele de luptă de la două unități militare buzoiene au fost decorate de președintele Klaus Iohannis. Prin decrete emise de șeful statului, drapelului Bazei Aeriene de la Boboc i-a fost conferit Ordinul “Virtutea Aeronautică” în grad de Cavaler, iar celui de la Batalionul 47 Comunicații și Informatică “General Nicolae Petrescu” din Buzău Ordinul Virtutea Militară, în grad de Comandor.
Ieri, pentru două unități militare din județul Buzău au fost semnate decrete prezidențiale de decorare a drapelelor de luptă.
Astfel, cu prilejul aniversării a 110 ani de la înființarea primei școli militare de pilotaj, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor remarcabile obținute de personalul unității în îndeplinirea misiunilor specifice, precum şi pentru contribuția adusă la promovarea imaginii Armatei României, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, Drapelului de Luptă al Bazei Aeriene de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic „Aurel Vlaicu”.
De asemenea, “cu prilejul aniversării a 90 de ani de la înfiinţare, în semn de apreciere a rezultatelor importante obținute de personalul unității în îndeplinirea misiunilor specifice, pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii Armatei României, Președintele României a conferit Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Comandor, cu însemn de pace, pentru militari, Drapelului de Luptă al Batalionului 47 Comunicaţii şi Informatică „General Nicolae Petrescu”.



