Mai mulţi adolescenţi care au dorit să afle legendele celor două sărbători ale iubirii au participat astăzi la o dezbatere care a avut ca subict principal atât Dragobetele, sărbătorit astăzi în întreaga ţară, cât şi Sfântul Valentin.
După ce au aflat lucruri inedite despre cele două sărbători, adolescenţii au decis că Dragobetele este cel pe care aleg să îl sărbătorească pentru că este sărbătoare naţională.
În credinţa populară se spune că de Dragobete, lucrările câmpului, ţesutul, cusutul şi treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise. În schimb, curăţenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor şi prospeţime. De asemenea, se spune că nu ai voie să plângi în ziua de Dragobete pentru că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri şi supărări în lunile care vor urma.
(Mirela Copariu)


