Două zile până la BZM. Irina Rimes în Main Stage în prima zi

Două zile până la BZM. Irina Rimes în Main Stage în prima zi

Amenajările pentru marea distracție de la BZM FEST sunt pe terminate. Teritoriul parcului unde se va desfășura festivalul a fost împărțit în 8 zone distincte plus Main Stage. Artiștii cei mai iubiți de buzoieni vor urca pe scena festivalului în cele patru zile de concerte.

Mai sunt doar două zile până când cea de-a patra ediție a festivalului buzoian BZM FEST își va deschide porțile pentru public.

Joi, de la ora 15 se va putea intra în cele 8 zone de festival, unde accesul va fi permis în totalitate cu abonamentul și biletele pe 4 zile.

Amenajările se apropie de finalizare pentru ca distracția să înceapă fără întârziere încă din prima zi. Mâine va începe și amenajarea Bazarului din grajdul aristocratic, unde vor fi creatori și meșteri populari, artiști, vendori dar nu și cai.

Tarifele de intrare sunt ok pentru toate buzunarele iar cine s-a grăbit a putut să  cumpere bilete la prețuri mai mici.

Prima zi de festival va fi deschisă de artiști cu mare priză in rândul tinerilor. Joi, 11 iulie la ora 19, primul spectacol din Main Stage va fi susținut de Delta pe Obraz, Satoshi, Killa Fonic și Irina Rimes.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și