Festivalul ”Buzău Fest” a ajuns la cea de-a doua ediţie, iar în acest an, conducerea Consiliului Judeţean a pregătit o serie de evenimente inedite pentru judeţul nostru. Festivalul se va desfăşura în perioada 1-2 iunie, la Sărata Monteoru, iar programul va cuprinde defilare cu torţe, ateliere meşteşugăreşti, dansuri romane, reconsituiri ale unor lupte, competiţii sportive, concerte de muzică uşoară şi populară, un grandios foc de artificii şi multe alte surprize.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu a lansat o invitaţie către buzoienii de toate vârstele să participle la cea de-a doua ediţie a”Buzău Fest”.
Primul eveniment va avea loc joi seară, începând cu ora 21:00, atunci când soldaţii vor defila cu torţe aprinse pe ruta Arhiepiscopie – Bd. Unirii – Bd. Bălcescu – Obelisc.
Vineri, la 12:00, va avea loc deschiderea oficială a Festivalului. Ziua va fi plină de activităţi, urmând să fie puse în scenă dansuri tradiţionale, lupte de gladiatori, parade ale portului popular românesc şi ateliere meşteşugăreşti.
Buzoienii care doresc să participe la manifestările ce vor avea loc la Monteoru vor beneficia de transport gratuit, cu două autobuze supratejate, decapotate, puse la dispoziţie de Consiliul Judeţean Buzău.
Sâmbătă, la ora 10:30, va avea loc un cros pentru tineri, tabere şi ateliere meşteşugăreşti. Cel mai aşteptat moment va fi concertul susţinut de Loredana. Festivalul se va încheia cu un grandios foc de artificii.
(Mirela Copariu)


